Tatăl poliţistului Bogdan Gigină, Cornel Gigină, a afirmat, joi, aflat la protestul faţă de respingerea cererii DNA în cazul lui Gabriel Oprea, că îi urează acestuia să nu treacă niciodată printr-o dramă ca cea prin care trece familia sa şi îl consideră al doilea vinovat pentru moartea fiului său, după conducerea Poliţiei.
"Le mulţumesc acestor oameni. Emoţional sunt aproape de familia Gigină, le mulţumesc celor din toată ţara. Cu ajutorul lor se va face dreptate", a spus Cornel Gigină, aflat în rândul persoanelor care protestau faţă de votul din Senat în cazul Oprea.
Întrebat ce îi transmite acum fostului ministru de Interne, după votul prin care a scăpat de urmărirea penală, tatăl poliţistului a spus că îşi doreşte ca acesta să nu treacă prin drame ca cea prin care trece familia sa acum. "Îi doresc să nu aibă parte de ce am avut noi, să nu aibă parte în viaţa lui de ce am avut noi şi prin ce dramă trecem în acest moment", a spus el.
Tatăl lui Bogdan Gigină a adăugat că nu îl consideră pe Oprea principalul vinovat, ci pe conducerea Poliţiei Române. "Vinovaţi sunt toţi, conducerea Brigăzii Poliţiei Rutiere, domnul Oprea şi firma de gaze. (...) Aceasta este ordinea în care este vinovăţia", a explicat el.
Aproximativ 2.500 de persoane au protestat, joi, la Senat, faţă de votul privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea.
Protestatarii au blocat pentru aproximativ o oră circulaţia pe Calea 13 Septembrie, după ce au rupt cordonul de jandarmi şi s-au apropiat de poarta Senatului.
Ei au aruncat cu suluri de hârtie igienică în zidul Parlamentului şi au scandat împotriva lui Gabriel Oprea, a parlamentarilor care au votat împotriva cererii DNA, dar şi împotriva partidelor, în general.
Printre mesajele scandate şi afişate de protestatari au fost unele precum "Vrem dreptate!", "Egalitate în faţa legii", "Demisia urgentă a cercetaţilor penal", "Parlament murdar, nu mai tolerăm nesimţirea voastră", "Oprea nu uita, închisoarea e casa ta", "DNA, nu uita de Ponta", "PSD, ciuma roşie", "PNL, altă ciumă roşie" şi "Tăriceanu şi ai lui sunt penalii neamului".
Manifestanţii au aprins şi lumânări în amintirea lui Bogdan Gigină.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.