Ministrul Mediului, Tánczos Barna, transmite, marţi, de Ziua Mondială a Apei, un mesaj în care atrage atenţia asupra riscurilor pe care le presupune poluarea apelor subterane cu substanţe folosite în agricultură sau prin crearea de depozite ilegale de deşeuri. ”Apele contaminate pot duce la îmbolnăvire, chiar la dispariţia plantelor, a animalelor sau pot distruge ecosisteme întregi”, spune ministrul în mesajul de Ziua Mondială a Apei.
Tema pentru celebrarea Zilei Mondiale a Apei în acest an este ”Ape subterane”, iar în acest context ministrul Mediului atrage atenţia asupra importanţei acestor ape.
”Ştim cu toţii că există o legătură indisolubilă între apele de suprafaţă şi cele subterane. Multe din resursele de apă dulce pe care le vedem, pe care le explorăm, de care ne servim sunt alimentate de resursele pe care nu le vedem: apele subterane. Astăzi vorbim din ce în ce mai mult despre dezvoltarea durabilă, de exploatarea durabilă a resurselor. Este adevărat că la nivel de public larg tema apelor subterane nu este prea des abordată. Două pericole majore pot atenta la calitatea sau chiar la existenţa apelor subterane. Unul este pericolul poluării , celălalt - schimbările climatice”, afirmă ministrul Mediului în mesajul transmis cu ocazia acestei zile.
În ceea ce priveşte poluarea, ministrul atrage atenţia că depozitările ilegale de deşeuri sau unele substanţe chimice utilizate în agricultură, care intră în pământ, inclusiv gunoiul de grajd, care conţine nitriţi, pot provoca ”poluări grave” ale apelor subterane.
”Aceste ape subterane contaminate rămân aşa pentru multă vreme şi ajung în apele de suprafaţă, în râuri în lacuri, foarte târziu după contaminare. Apele contaminate pot duce la îmbolnăvire, chiar la dispariţia plantelor, a animalelor sau pot distruge ecosisteme întregi”, spune ministrul.
În ceea ce priveşte schimbările climatice Tánczos Barna arată că acestea pot aduce secete sau inundaţii devastatoare acestea din urmă putând distruge calitatea apelor.
Ministrul mediului atrage atenţia asupra faptului că ”apa este o resursă limitată, suntem obligaţi, toţi, fiecare persoană, fiecare instituţie, să depunem toate eforturile pentru a proteja apa şi să învăţăm să o utilizăm într-un mod durabil”.
Potrivit acestuia, o componentă foarte importantă din PNRR se referă la managementului apei, existând un buget de 1,4 miliarde de euro pentru implementarea multor reforme.
Acesta anunţă că se vor realiza mii de kilometri de reţele de apă şi canalizare şi se vor efectua racordări ale gospodăriilor la reţelele existente. De asemenea, cel puţin 510 de kilometri de linii de apărare împotriva inundaţiilor vor fi reabilitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.