Sindicatul Europol afirmă, referitor la comunicatul prin care IGPR a oferit răspunsuri la întrebări apărute după ce şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Vasilescu, s-a întâlnit cu reprezentanţii clanului Duduianu, că prin acesta sunt calomniaţi poliţiştii "pentru a-l salva pe şeful Poliţiei Române". "Păi dacă situaţia era atât de gravă, cum a prezentat-o IGPR-ul (...) atunci cum de a fost lăsat Vasilescu şă-şi ia concediu de odihnă exact când atmosfera era în fierbere?! Că dacă era atât de eficient, ar fi trebuit să apară la poarta Duduienilor a doua zi după crimă şi era rezolvată din faşă problema", spun reprezentanţii sindicatului. Ei susţin că "faptul că se pune accent pe «lipsa de profesionişti» şi pe cele «5 ore» în care a rezolvat problema Vasilescu ne demonstrează încă o dată că este dispus să calce pe cadavre pentru a-şi păstra postul".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Toţi poliţiştii sunt proşti şi incompetenţi profesional, ne-o spune chiar şeful Poliţiei Române, unicul „profesionist”, printr-un comunicat pe care echipa sa i l-a dăruit în semn de ofrandă. Da, ne referim la comunicatul de presă al Poliţiei Române, în care se vorbeşte despre Liviu Vasilescu, la persoana a doua. Cum ar fi, şi-a dat girul pentru ca materialul aprobat de el în care se vorbeşte despre el să fie transmis presei. Dacă acest material venea de la nivelul MAI şi era lăudat şeful IGPR, era una, dar să te lauzi singur şi să sacrifici imaginea, şi până la urmă autoritatea Poliţiei Române, este de-a dreptul ridicol şi neprofesionist", afirmă reprezentanţii SIndicatului Europol, într-un comunicat de presă intitulat "Calomniem poliţiştii pentru a-l salva pe şeful Poliţiei Române".

Ei spun că acel comunicat reprezintă practic o recunoaştere a faptului că acea conferinţă de presă de joi, din faţa sediului IGPR, "a fost lamentabilă, ruşinoasă şi a insultat inteligenţa fiecărui cetăţean al acestei ţări, pentru simplul fapt că nu s-au oferit răspunsuri şi justificări digerabile".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit Sindicatului Europol, comunicatul reprezintă şi "o altă tentativă de distragere a atenţiei de la consecinţele acelei întâlniri şi nu face decât să agraveze criza de imagine în care se află Poliţia Română".

Reprezentanţii sindicatului fac mai multe observaţii legate de acest comunicat.

"Ni se spune că acţiunea şefului Poliţiei Române a fost una legală şi că este justificată nu de vorbe ci de manualul de tactică poliţienească şi de legislaţia privind culegerea informaţiilor. NU EXISTĂ AŞA CEVA! Dispoziţia I.G.P.R. nr.643/05.12.2005 privind aprobarea Manualului de bune practici de intervenţie pentru poliţistul de ordine publică (cunoscut şi sub numele de Manual de Tactică Poliţienească) sau Ordinul MAI S120/2011 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informative de către Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română şi Oficiul Român pentru Imigrări şi Dispoziţia IGPR S53/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare la nivelul Poliţiei Române OMAI S/120/16.06.2011 nu prevăd astfel de situaţii. Mai mult, să nu plecăm după fentă, aici nu a fost vorba despre culegere de informaţii, ci despre o „rugăminte” de respectare a legii pe care Vasilescu a făcut-o reprezentantului Duduienilor", spun reprezentanţii Europol.

Ei adaugă că şefii Poliţiei "se scuză că au rămas impasibili la faptul că priveghiul a fost organizat acasă în familie cu sute de persoane şi spun că «potrivit legii nu Poliţia Română aplică măsuri de sancţionare pe acest domeniu»".

"Aşa este, dar asta nu l-a oprit pe chestorul Vasilescu să îl sune pe preot şi să stabilească programul şi ora înmormântării. Din câte ştim noi, Poliţia Română nu se ocupă nici de consiliere în organizarea înmormântărilor şi nici de intermedierea relaţiei credincios – preot. Sau să înţelegem că pericolul de infectare era doar în ultima zi la înmormântare, cele 5 zile la priveghi nu au contat?", arată sursa citată.

Sindicatul Europol susţine că se face o "comparaţie părtinitoare" cu privire la alte cazuri, "cum ar fi nunta unei rude a Simonei Halep şi faptul că în ambele cazuri s-au aplicat contravenţii".

"Aşa este, însă ce nu se spune este că la această nuntă s-a intervenit în aşa fel încât la eveniment să rămână 50 de persoane. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în alte cazuri de intervenţie cum a fost la Buzău sau alte locuri din ţară, unde după intervenţia poliţiştilor au rămas sub 50 de persoane în sală", afirmă sindicaliştii.

Ei se referă şi la "scuza" că din sistem au plecat foarte mulţi profesionişti.

"Se vorbeşte ca şi scuză despre faptul că au plecat din sistem foarte mulţi profesionişti, a celor care cunosc în mod «sofisticat» munca de teren, care impuneau «respect şi teamă» în rândul infractorilor. Păi acestea sunt poveşti de adormit copii şi care nu au nicio legătură cu realitatea. Cei care au plecat din sistem au făcut-o exact pentru «prostituţia profesională» la care au fost supuşi. Astăzi avem mulţi tineri care nu sunt îndrumaţi, instruiţi, coordonaţi şi nu mai au de la cine să înveţe. Instituţia a abandonat de peste 15 ani obligaţia legală şi permanentă de a-şi perfecţiona poliţiştii pentru că tot şefii au dorit să aibă poliţişti care să poată fi folosiţi pe post de «moaşă comunală», indiferent de specializare şi de studii. Azi la logistică, mâine la judiciar şi peste 5 ani la rutieră", spun reprezentanţii Europol.

Aceştia comentează şi informaţia conform căreia chestorul Liviu Vasilescu a fost chemat din concediu pentru a rezolva situaţia.

"Ni se spune că dl Vasilescu a fost «chemat» din concediu de odihnă şi a rezolvat problema organizării înmormântării în 5 ore. Am aflat din interviului cu dumnealui că a vorbit inclusiv cu preotul. Ce să mai, servicii complete. Acum, cel care l-a chemat pe Vasilescu din concediu putea fi doar de la MAI, că doar nu l-o fi chemat şeful Secţiei 19 Poliţie. Chemarea din concediu poate fi efectuată doar de către cel care ţi-a aprobat concediul, adică de secretarul de stat sau de ministru. Avem aici o altă contradicţie care ne insultă inteligenţa. Păi dacă situaţia era atât de gravă, cum a prezentat-o IGPR-ul, că aveau informaţii că urma să vină 3500 de interlopi, că urma să se omoare pe străzi, să se infecteze sute de persoane cu noul coronavirus, atunci cum de a fost lăsat Vasilescu şă-şi ia concediu de odihnă exact când atmosfera era în fierbere?! Că dacă era atât de eficient, ar fi trebuit să apară la poarta Duduienilor a doua zi după crimă şi era rezolvată din faşă problema", susţin ei.

Potrivit Europol, "faptul că se pune accent pe «lipsa de profesionişti» şi pe cele «5 ore» în care a rezolvat problema Vasilescu ne demonstrează încă o dată că este dispus să calce pe cadavre pentru a-şi păstra postul. Cum să îţi denigrezi propriii subalterni în halul acesta (adjuncţi de IGPR, şefi de Direcţii, adjuncţi ai şefilor de Direcţii, conducerea Poliţiei Capitalei, şeful Poliţiei Sectorului 5, adjuncţii acestuia, conducerea Secţiei 19 Poliţie şi toţi ceilalţi profesionişti din sistem) afirmând subliminal că ceea ce alţii nu au fost în stare, el a rezolvat în 5 ore prin întâlnirea cu un interlop din clanul Duduienilor. Este strigător la cer pentru şeful Poliţiei Române, din poziţia sa, să pună o asemenea etichetă tuturor poliţiştilor. Chiar şi aberaţiile de «tactici poliţieneşti» pe care le invocă în niciun caz nu aduce poliţistul într-o asemenea situaţie de umilinţă. Se tot vorbeşte despre „experienţa” lui Vasilescu şi necesitatea acestei întâlniri. Păi crede cineva că foştii şefi ai Poliţiei Române ar fi făcut vreodată aşa ceva? S-ar fi coborât la nivelul acesta de a legitima un grup infracţional sau rangul unui clan printr-o asemenea întâlnire? Vă spunem noi că NU. Pentru că în trecut, după cum se spune în comunicat, «respectul şi teama» în rândul infractorilor nu se realiza prin asemenea întâlniri şi rugăminţi de a respecta legea. Termenii unei astfel de întâlniri îi stabilea şi impunea şeful de poliţie iar discuţiile nu se purtau în stradă".

Sindicaliştii din Poliţie afirmă că lipsa de comunicare după ce s-a aflat de această întâlnire, justificată de "pretinse investigaţii", nu are nicio legătură cu informarea corectă a opiniei publice.

"Este adevărat că şi înainte de uciderea liderului Duduienilor au fost dosare în lucru în privinţa lor, există şi în prezent şi vor mai exista şi pe viitor. Însă tentativa de a invoca aceste investigaţii ca pretext pentru faptul că s-a ascuns mass mediei întâlnirea cu un reprezentant al Duduienilor, în care s-a discutat exclusiv modul de desfăşurare a înmormântării, este un alt subterfugiu penibil. Mai mult, să nu uităm că IGPR-ul a folosit inclusiv liderii de sindicat pensionari pentru a încerca să infirme iniţial că a existat această întâlnire, după care au încercat să spună că imaginile sunt neclare şi că nu ar fi vorba despre Vasilescu", spun ei.

Reprezentanţii Europol consideră că, dacă întâlnirea era adusă la cunoştinţa publicului în imediat următoarele zile, astăzi nu vorbeam despre această criza gravă de imagine.

"Este adevărat că poate funcţiona în acest caz dictonul «scopul scuză mijloacele» însă contextul, circumstanţele şi modul dezastruos în care a fost gestionată comunicarea, chiar şi prin această ultimă tentativă de a-l albi pe şeful Poliţiei Române, au dus la un rezultat pentru care cineva trebuie să răspundă. În acest context, chestorul Vasilescu nu mai este nici măcar un «ţap ispăşitor», pentru că vina pentru acest rezultat este produsul acţiunilor şi al inacţiunilor directe ale dumnealui şi ale oamenilor pe care i-a ales să îl consilieze. Pe această cale, facem un apel la cetăţeni şi le spunem că această situaţie nu reprezintă normalitatea într-un stat de drept, că nu trebuie ca poliţiştii din stradă să deconteze greşelile şefului Poliţiei Române şi contrar celor afirmate în comunicatul de presă al IGPR, colegii noştri sunt profesionişti şi îşi îndeplinesc cu devotament şi dăruire profesia de poliţist", încheie sindicaliştii de la Europol.

Poliţia Română a transmis, sâmbătă, răspunsuri la mai multe întrebări apărute după ce şeful IGPR, chestorul Liviu Vasilescu, s-a întâlnit cu reprezentanţii clanului Duduianu, afirmând că s-a procedat legal, corect, conform tuturor normelor în vigoare, care nu sunt aplicate în cazuri de criză doar în ţara noastră, ci şi pe plan internaţional. Reprezentanţii Poliţiei au spus că evenimentul respectiv a scos în evidenţă un "aspect deficitar" al organizării instituţiei, invocând plecarea din Poliţie a unui număr mare de profesionişti, "oameni care impuneau respect şi teamă în rândul infractorilor". "În consecinţă, am ajuns azi să discutăm de ce şeful Poliţiei Române a coborât în stradă să rezolve problema, tocmai pentru că în acel moment a fost singura soluţie operativă eficientă, pe româneşte, nu am avut altă soluţie care să garanteze succesul operaţiunii. Trist, dar adevărat", a arătat Poliţia Română.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.