Aproape 10.000 de angajaţi, în principal din industria auto, din care circa 5.000 ai Dacia, vor protesta în 7 noiembrie în principal faţă de trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, a declarat joi, pentru News.ro, liderul Sindicatului Autoturisme Dacia (SAD), Nicolae Pavelescu.
Sindicaliştii vor protesta împotriva trecerii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat şi a întârzierilor în cazul autostrăzii Sibiu-Piteşti, dar cer şi un contract colectiv la nivel de ramură industrială, potrivit lui Pavelescu.
Protestul efectiv va dura o oră şi jumătate, dar durata totală a acestuia se va întinde la trei ore, iar producţia va fi afectată cel mai probabil doar în ziua respectivă, urmând ca decalajul să fie recuperat până la finalul lunii, a explicat Pavelescu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În 7 noiembrie, ora 13, aproape 10.000 de angajaţi, din care probabil 5.000 ai Dacia, vor protesta pe platoul din faţa casei de cultură a sindicatelor din Mioveni. (...) Producţia probabil va avea de suferit doar în ziua respectivă, dar pe toată luna nu va fi afectată”, a declarat Pavelescu.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Mihai Tudose, aflaţi, joi, în vizită în judeţul Hunedoara, au susţinut din nou că trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat nu va genera reduceri de salarii ci, dimpotrivă, "este pentru prima dată când se măresc salariile într-un mod serios pentru toată lumea".
Dragnea a spus că "niciun om de afaceri normal la cap şi de bună-credinţă nu îşi va permite să se folosească de această modificare pentru a scădea salariul angajatului", în timp ce premierul a criticat şi ironizat sindicatele, susţinând că sunt de neînţeles şi că "au ajuns la o logică strâmbă plecând de la premisa că "închidem ţara şi n-o să mai muncească nici albinele".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...