”Daţi-ne înapoi Statuia Libertăţii”, le cere ”americanilor care au ales să treacă de partea tiranilor” liderul Partidului Place Publique Raphaël Glucksmann, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Le vom spune americanilor care au ales să treacă de partea tiranilor, americanilor care dau afară cercetători care au dat dovadă de libertate ştiinţifică «daţi-ne înapoi Statuia Libertăţii. V-am făcut-o cadou, dar se pare că o dispreţuiţi. Atunci îi va fi foarte bine aici, la noi»”, a declarat el duminică, aclamt de aproximativ 1.500 de membri, în încheierea unui Congres al partidului.

Un simbol al Americii, monumentala Statuie a Libertăţii, realizată de către francezul Auguste Bartholdi, le-a fost oferită americanilor de către poporul francez, în semn de prietenie, şi a fost dezvelită la 28 octombrie 1886 cu ocazia marcăii a 100 de ani de la Declaraţia de Independenţă americană.

Ea se află la New York, pe Liberty Island, în sudul Manhattanului.

Raphaël Glucksmann, un apărător fervent al Ucrainei, a deplâns dezangajarea lui Donald Trump în războiul dintre Ucraina şi Rusia.

”Al doilea lucru pe care li-l vom spune americanilor este «dacă vreţi să vă daţi afară cei mai buni cercetători, dacă vreţi să daţi afară toţi oamenii care, prin libertatea şi simţul inovaţiei lor, prin gustul lor al îndoielii şi al cercetării, au făcut din ţara voastră prima putere mondială, ei, bine, atunci noi îi vom primi»”, a declarat Raphaël Glucksmann.

Eurodeputatul francez a lansat un apel ”la rezintenţă democrată” care să contracareze ”fan clubul lui Trump şi Musk în ţara noastră”, extrema dreaptă franceză, în opinia sa.

Într-un fluturaş, obţinut de AFP, el îndeamnă la construirea ”unei forţe care să cântărească, să agite şi să ne apere deviza «Libertate, egalitate, fraternitate!»” împotriva a ceea ce constituie preşedinţii american şi rus Donald Trump şi Vladimir Putin şi Marine Le Pen.

Această mişcare de ”rezistenţă democratică” presuoune acţiuni concrete pe teren şi formări în vederea contracarării extremei drepte, potrivit anturajului lui Raphaël Glucksmann.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.