Reprezentanţii Sindicatului Europol reclamă că Ministerul Afacerilor Interne „a ajuns să încurajeze isteria paşapoartelor din aceste zile”, după ce a decis prelungirea programului de lucru al serviciilor care ocupă cu eliberarea de paşapoarte, pe fondul creşterii cu peste 400% a solicitărilor din partea populaţiei.
”Ministerul Afacerilor Interne, prin secretarul de stat responsabil de coordonarea prefecturilor, a ajuns să încurajeze isteria paşapoartelor din aceste zile. După fenomenul psihotic cu scumpirea carburanţilor, mulţi dintre români au dat buzna la serviciile publice ale prefecturilor pentru emiterea de paşapoarte în ideea că va escalada conflictul din Ucraina şi vor trebui să fugă din ţară. Iar în loc să calmeze populaţia şi să ofere garanţii şi explicaţii referitoare la inexistenţa unui risc iminent, conducerea MAI a modificat programul cu publicul de la 08:00 – 20:00 ca alimentând indirect teoriile conform cărora vor fi evenimente şi în România. Pe această cale, informăm cetăţenii că sistemul de eliberare a paşapoartelor poate gestiona un flux foarte mare de cereri, însă având în vedere calitatea de stat membru a UE, în peste 90% din ţările din Europa românii pot folosi cartea de identitate pentru a intra în aceste ţări”, transmite, vineri, printr-un comunicat de presă, Sindicatul Europol.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sindicaliştii prezintă o fotocopie a unui document care ar fi semnat de subsecretarul de stat din MAI Gheorghe Sorescu şi prin care acesta ar dispune prelungirea la 12 ore zilnic, de luni până vineri, a programului de lucru cu publicul la serviciile de paşapoarte şi desfăşurarea activităţii cu public şi în weekend.
Ei cataloghează documentul drept „o informare” care nu are valoare nici de ordin, nici de dispoziţie şi care ignoră lipsa de personal de la serviciile de paşapoarte.
Europol cere „anularea” informării şi „retransmiterea acesteia sub forma unui ordin sau dispoziţii care să respecte prevederile Acordului colectiv în ceea ce priveşte modificarea programului de lucru şi prevederile Ordinului MAI nr. 577/2008 privind programul de lucru al poliţiştilor în sensul acordării timpului necesar pentru refacerea capacităţii de muncă.
„Suntem solidari cu situaţia actuală creată de războiul din ţara vecină, iar cozile care s-au format la serviciile de paşapoarte sunt un efect al unor informaţii false propagate de un eventual război în care ar fi implicată şi România, însă MAI trebuie să respecte în aceeaşi măsură drepturile care li se cuvin angajaţilor şi să identifice soluţii legale pentru remedierea situaţiilor ivite”, precizează Europol.
Conform datelor oficiale transmise de MAI, numărul programărilor online făcute în perioada 01-08 martie a crescut cu 324,05% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar numărul de cereri depuse în ţară, înregistrat în primele opt zile din martie 2022, a crescut cu 417,40 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...