Preşedintele Asociaţiei Învingătorii Sclerozei Multiple, Simona Tănase, afirmă că, din datele pe care le are, cel mai tânăr pacient diagnosticat în România cu scleroză multiplă avea doar trei ani. Ea adaugă că datele arată că la copii boala are manifestări mai agresive decât în cazul adulţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Trei ani. Cel mai mic pacient (cu scleroză multiplă – n.r.) în România, din datele pe care le am eu de acum mai bine de doi ani, avea trei ani copilul şi o formă foarte agresivă a bolii. S-a observat că, în general, copiii mici fac forme foarte agresive de boală”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Învingătorii Sclerozei Multiple, miercuri seară, la Medika Tv.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Simona Tănase, care a fondat asociaţia în urmă cu peste 13 ani, a menţionat că tratamentul modern îi ajută pe pacienţi, dar ”sechelele rămân”.
 
”Acum există această posibilitate de a intra pe tratament rapid, de a li se face dosar rapid. Copilul intră mai repede sub tratamentul alopat şi după aceea să beneficieze şi de tratamentul cu vitamina D3, care este extrem de important în această afecţiune. Se repară, dar sechelele rămân, asta este marea problemă. Boala a devenit din ce în ce mai agresivă, nu ştiu să spun de ce. Ultimele studii care s-au făcut arată că de peste 2.500 de ani există scleroză multiplă, dar probabil că nu era atât de agresivă, dar în ultimii 30 de ani au fost cazuri care au avansat foarte rapid”, a adăugat Simona Tănase.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.