Şeful Serviciului Poliţia Călare Iaşi, Tiberiu Cebotaru, a fost reţinut sub acuzaţia de agresiune sexuală şi viol. Victima ar fi o adolescentă de 11 ani, căreia bărbatul i-a predat cursuri de echitaţie. Suspectul ar fi ameninţat victima cu cuţitul, în trei ocazii diferite.
UPDATE: Anchetatorii au transmis şi că bărbatul ţinea cursuri ca instructor de echitaţie, fără a avea acest drept.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală. Pe parcursul cercetărilor, la data de 26 aprilie a.c., poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza comunei Miroslava”, a transmis, joi, IPJ Iaşi.
Sursa citată a precizat că o persoană a fost condusă la sediul poliţiei pentru audieri.
”În urma probatoriului administrat în cauză, persoana a fost reţinută de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdusă în Arestul IPJ Iaşi. La data de 27 aprilie a.c., aceasta va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale”, a mai precizat Poliţia.
Potrivit www.bzi.ro, bărbatul vizat este şeful Serviciului Poliţia Călare Iaşi, Tiberiu Cebotaru.
Procurorii, citaţi de jurnaliştii bzi.ro, au precizat că cercetările au pornit în urma plângerii depuse de familia fetei care are 11 ani.
”În perioada septembrie-octombrie 2022, o persoană de gen masculin, instructor de echitaţie, profitând de rolul său de antrenor şi de vulnerabilitatea persoanei vătămate minore, în vârstă de 11 ani, prin constrângere fizică (ameninţare cu un cuţit) şi psihică, în timpul cursurilor, ar fi supus-o la trei raporturi sexuale, în trei împrejurări diferite. Anterior, în perioada ianuarie 2021 – mai 2022, cu ocazia cursurilor de echitaţie desfăşurate, aceeaşi persoană, profitând de autoritatea sa şi de vulnerabilitatea aceleiaşi persoane vătămate minore, ar fi supus-o pe aceasta la acte de natură sexuală, prin constrângere psihică, atingând-o în zonele intime în timpul cursurilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, procurorul Ştefan Fânariu, pentru publicaţia citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.