Cursurile în şcolile din mediul rural rămân suspendate joi şi vineri în judeţul Iaşi, a anunţat prefectul Marian Grigoraş, urmând ca unităţile de învăţâmânt din oraşe, în care s-au făcut ore de miercuri, să fie deschise.
Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, a declarat că şcolile rămân închise joi şi vineri în mediul rural, decizia fiind luată miercuri după-amiază, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
”S-a decis menţinerea suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar din mediul rural din judeţul Iaşi în zilele de 12 şi 13 ianuarie 2017. Vor fi făcute cursuri doar în localităţile urbane: municipiile Iaşi şi Paşcani, precum şi oraşele Hârlău, Târgu Frumos şi Podu Iloaiei. Este recomandat ca elevii care trebuie să se deplaseze între localităţi, pe distanţe mari sau din zone cu trafic îngreunat să rămână acasă, urmând ca şcolile să motiveze absenţele la solicitarea părinţilor”, a declarat prefectul Marian Grigoraş.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Miercuri după-amiază, în judeţul Iaşi, un singur drum judeţean era blocat, DJ 282B, între localităţile Bivolari şi Traian.
Pe drumurile naţionale din judeţ au fost impuse restricţii pentru maşinile de mare tonaj pe DN24 tronsonul Iaşi – Schitu Duca şi DN 28A tronsonul Targu Frumos – Paşcani – Moţca.
Toate unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi au fost închise luni şi marţi.
Cursurile vor fi suspendate total, joi, în zece judeţe şi în Bucureşti şi parţial în alte cinci judeţe, anunţă Ministerul Educaţiei, potrivit situaţiei centralizate la ora 15.00, în timp ce, vineri, şcolile vor fi închise în opt judeţe şi în Capitală, iar, parţial, nu se vor face în ore în alte patru judeţe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.