Dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie şi coordonatorul Grupului de Vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, a explicat într-un interviu acordat News.ro ce anume se schimbă anul acesta din punctul de vedere al administrării vaccinului gripal în rândul pacienţilor. Astfel, vaccinul va putea fi procurat de la farmacie, pe baza unei prescripţii electronice, prescripţie de care vor beneficia numai pacienţii asiguraţi. Dr. Gindrovel Dumitra a precizat că pacienţii cu boli cronice vor putea primi această prescripţie electronică atunci când vor ajunge la medicul de familie pentru prescripţia lunară a tratamentului. Pe baza acesteia vor putea merge la farmacie să ridice vaccinul, şi, dacă nu se vor vaccina imediat după ce au ridicat vaccinul, trebuie să-l transporte spre casă într-o geantă specială izotermă şi să-l depoziteze apoi în frigider la o temperatură de 2-8 grade celsius. Prin acest mecanism vor putea procura vaccinul cei aflaţi în grupele la risc, dar şi cei care nu au boli cronice, pe baza unei programări la medicul de familie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În primul rând, vaccinul gripal va putea fi procurat de către fiecare pacient în parte de la farmacie, pe baza unei prescripţii emise de către medicul de familie. Şi, un element foarte important, această prescripţie este una electronică, lucru care atrage faptul că doar pacienţii asiguraţi vor beneficia de această prescripţie. Practic orice pacient care are o boală cronică sau se încadrează în grupele la risc definite de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de către Ministerul Sănătăţii poate beneficia începând cu luna septembrie, octombrie,depinde când va intra în vigoare această Hotărâre de Guvern, de o prescripţie electronică, merge la farmacie, îşi ridică vaccinul, şi un aspect foarte important, este că acesta se va întoarce cât se poate de repede în cabinetul medicului de familie sau în cabinetul unui medic vaccinator astfel încât acesta să fie administrat pentru a respecta lanţul de frig.

În cazul în care există un interval de timp între momentul în care se ridică vaccinul de la farmacie şi se ajunge la medicul de familie, ei bine, trebuie ca pacientul să aibă o poşetuţă izotermă, împreună cu o baterie îngheţată, să îl transporte, să îl ţină în frigider la o temperatură de 2-8 grade Celsius, şi după aceea să-l transporte din nou la medicul de familie în aceleaşi condiţii. Practic pacientul este responsabilizat, în ceea ce priveşte păstrarea lanţului de frig, astfel încât să ne asigurăm că produsul respectiv este eficace în continuare.

Există unele grupe definite de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi acestea sunt foarte clare în acest moment, vorbim despre copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 5 ani, vorbim despre gravide, despre personalul medical precum şi personalul de îngrijire, de orice persoană cu vârsta de peste 65 de ani indiferent dacă are sau nu boli cronice, precum şi persoanele care nu fac parte din aceste grupe pe care le-am enumerat dar care au boli cronice. Iar bolile cronice vor fi enumerate în Ordinul de Ministru care urmează să apară astfel încât să acopere într-adevăr populaţia care se află la risc pentru a nu dezvolta forme severe de boală”, a explicat Dr. Gindrovel Dumitra.

Vaccinurile gripale nu vor mai fi cumpărate direct de către Ministerul Sănătăţii, ci vor fi procurate printr-un alt mecanism existent şi în alte state europene, de compensare directă. Grupele la risc nu vor plăti pentru vaccin nimic, iar cei cu vârsta între 50 şi 65 de ani care nu au boli cronice vor primi o compensare de 50%.

„Este vorba despre acele vaccinuri gripale care se cumpărau în trecut în fiecare an, acestea nu se mai cumpără de către Ministerul Sănătăţii, ci vor fi procurate printr-un alt mecanism, este un mecanism consacrat în străinătate, este un mecanism bazat pe rambursare, de fapt este o compensare directă, conform Hotărârii de Guvern vor exista grupe la risc pe care le-am enumerat puţin mai devreme care vor avea o compensare 100%, deci nu vor plăti niciun leu pe vaccin în farmacie, şi va exista o grupă la risc a persoanelor între 50 şi 65 de ani care nu au boli cronice şi care vor beneficia de vaccinul compensat 50%.

De ce această schimbare? Dr. Gindrovel Dumitra spune că măsurile fac parte dintr-un pachet mai larg care îşi propune, printre altele, să lărgească paleta prin care pacienţii adulţi beneficiază de anumite vaccinuri.

Schimbarea face parte dintr-un pachet mai larg de reaşezare a achiziţiei vaccinurilor şi, un element foarte important este de a lărgi această paletă prin care pacienţii vârstnici, şi nu numai vârstnici, pacienţii adulţi beneficiază de anumite vaccinuri. Vaccinul gripa este doar unul dintre vaccinurile care vor beneficia de acest mecanism, pe lângă el vom vedea şi vaccinul HPV, vaccinul ROR sau varicelic sau cel hepatitic B, vaccinul pneumococic, foarte important, pentru că există recomandare pentru administrarea acestuia odată în viaţă, la pacienţii cu vârsta de peste 65 de ani şi care până în acest moment nu au beneficiat în România absolut deloc.

Cum vor proceda pacienţii cu boli cronice, dar şi cei care nu au boli cronice şi care nu ajung lunar la medicul de familie? Ce medici vor mai putea prescrie reţeta, în afară de medicii de familie?

Dacă vorbim despre grupele la risc şi de pacienţi care au anumite boli cronice, începând cu luna septembrie octombrie, fiecare pacient care se prezintă pentru prescripţia lunară va putea să beneficieze şi de prescripţia electronică pentru vaccin. Cei care nu au boli cronice şi care nu au au să spunem motiv pentru a se prezenta la medicul de familie îşi pot face o programare în prealabil şi pot să vină în perioada de dinainte de debutul sezonului gripal, aici vorbind de perioada îmcepând cu luna septembrie pentru cei care au nevoie de două doze, pentru că copiii care au vârsta sub 9 ani vor trebui să primească două doze atunci când se administrează prima dată în viaţă, iar în cazul celor cu vârsta de peste 9 ani din octombrie, chiar a doua jumătate a lunii, astfel încât perioada de protecţie oferită de vaccinare să se extindă cât mai mult înspre primăvară, moment în care în România poate să apară un număr foarte mare de cazuri.

Mai este încă un element foarte important, faptul că nu doar medicul de familie va fi capabil să prescrie această reţetă, ci şi orie alt medic care să spunem are această competenţă, dau un exemplu, în cazul pacienţilir cu anumite boli respiratorii cronice, boala pulmonară obstructivă cronică, astm bronşic, ei bine, şi medicul pneumolog va putea să prescrie reţeta pentru vaccinul gripal sau pentru cel pneumococic, astfel încât să simplificăm acest parcurs, accesul pacientului la aceste vaccinuri”, a explicat pentru news.ro Dr. Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.