Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, miercuri, la prezentarea Programului de guvernare al PSD privind sănătatea, că îşi doreşte o reformă a Colegiului Medicilor. Rafila spune că organismele profesionale din sistem au o componentă care ţine de apărarea drepturilor personalului medical, ”dar, până la urmă, toate aceste lucruri trebuie să se întâmple în interesul pacientului”.
”Ne dorim o reformă a Colegiului Medicilor din România. El trebuie să-şi ia în mâini, dacă vreţi, responsabilitatea şi în legătură cu modul în care se desfăşoară actul medical şi lucrul ăsta trebuie să-l înţelegem: că organismul profesional are o componentă care, sigur, ţine de apărarea drepturilor personalului medical - la asistenţi OAMMR sau Colegiul Medicilor pentru medici – dar, până la urmă, toate aceste lucruri trebuie să se întâmple în interesul pacientului”, a afirmat ministrul Sănătăţii miercuri, la prezentarea componentei privind sistemul sanitar din Programul de guvernare propus de PSD pentru următorul ciclu electoral.
Acesta a menţionat că se ”bucură” că are interlocutori pe acest subiect atât în organizaţia profesională care îi reprezintă pe asistenţii medicali, cât şi în Colegiul Medicilor.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La prezentarea programului PSD pentru sănătate, Rafila anunţă că s-au făcut paşi pentru debirocratizarea recunoaşterii profesionale în cazul medicilor.
”Avem un proiect de Hotărâre de Guvern, mă refer la debirocratizarea recunoaşterii profesionale, am făcut un prim pas pentru recunoaşterea stagiilor. Stagiile efectuate în străinătate sunt recunoscute acum direct de universităţi, nu mai trebuie birocraţia de la Ministerul Sănătăţii în care aşteptau luni de zile sau ani de zile ca să li se recunoască un stagiu”, spune ministrul.
Un al doilea pas va consta în recunoaşterea de către Colegiul Medicilor a întregii calificări profesionale, Ministerul de resort urmând a fi notificat cu privire la acest aspect.
”Lucrurile trebuie debirocratizate, simplificate şi încurajaţi medicii români care lucrează în străinătate să se întoarcă în România şi sunt foarte mulţi şi nu mai putem să aşteptăm ani de zile până când ei primesc diverse aprobări de la diverse comisii care nu se întrunesc niciodată”, concluzionează Alexandru Rafila.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.