Oplantă denumită Kencur, care face parte din familia ghimbirului, este folosită de obicei în sud-estul Asiei drept condiment în bucătărie sau ca remediu natural pentru dureri de stomac, are şi proprietăţi anticancer, potrivit unei echipe de cercetători din Japonia.
Astfel, un studiu publicat săptămâna aceasta în “Heliyon”, realizat de cercetători de la Universitatea Metropolitană din Osaka, Japonia, aduce dovezi legate de proprietăţile plantei împotriva cancerului.
Principala substanţă activă care se regăseşte în Kencur (denumirea ştiinţifică “Kaempferia galanga”), p-metoxi cinamat de etil (EMC), iar extractul din această plantă a fost testat de cercetători în studii preclinice, realizat pe culturi de celule canceroase şi pe animale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În cadrul studiilor, administrarea extractului de Kencur a inhibat creşterea celulelor canceroase în culturi.
Studii anterioare au sugerat că extractul de Kencur ar putea avea proprietăţi anticancer, una dintre posibilele explicaţii fiind că această plantă ar reduce expresia factorului A mitocondrial de transcripţie (TFAM), care este asociat cu proliferarea celulelor cancerului.
“Rezultatele acestui studiu confirmă proprietăţile anticancer ale extractului de Kencur şi a ingredientului său principal, EMC. Este de aşteptat ca TFAM să devină un nou marker al efectelor anticancer în viitor, pe măsură ce avansează cercetările în domeniile relevante”, a declarat prof. Akiko Kojima de la Universitatea Metropolitană din Osaka, citat de sciencedaily.com.
Totuşi, mecanismul exact prin care extractul de Kencur reduce expresia TFAM nu este cunoscut încă, cercetătorii considerând că este nevoie de studii viitoare pentru a identifica elementele de cauzalitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.