Numărul persoanelor cu diabet s-a dublat în ultimii 30 de ani la peste 800 de milioane în întreaga lume, potrivit unui studiu internaţional revoluţionar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Analiza globală publicată în The Lancet a constatat că ratele de diabet la adulţi s-au dublat de la aproximativ 7% la aproximativ 14% între 1990 şi 2022, cu cea mai mare creştere în ţările cu venituri mici şi medii.

Studiul este prima analiză globală a ratelor diabetului şi a tratamentului în toate ţările. Oamenii de ştiinţă de la NCD-RisC, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au folosit date de la peste 140 de milioane de persoane cu vârsta de 18 ani sau mai mult din peste 1.000 de studii din diferite ţări. Ei au aplicat instrumente statistice pentru a permite comparaţii precise ale prevalenţei şi tratamentului între ţări şi regiuni.

Studiul a evidenţiat creşterea inegalităţilor în materie de sănătate. Mai mult de jumătate din cazurile mondiale de diabet au fost concentrate în patru ţări. Dintre cei cu diabet în 2022, mai mult de un sfert (212 milioane) locuiau în India, 148 milioane în China, 42 milioane în SUA şi 36 milioane în Pakistan. Indonezia şi Brazilia au reprezentat alte 25 de milioane, respectiv, 22 de milioane de cazuri.

În unele ţări din insulele Pacificului, Caraibe, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, mai mult de 25% din populaţia feminină şi masculină suferă de diabet, arată studiul, în timp ce SUA (12,5%) şi Marea Britanie (8,8%) au avut cel mai mari rate de diabet în ţările occidentale cu venituri mari.

În schimb, ratele diabetului în 2022 au fost de până la 2-4% pentru femei în Franţa, Danemarca, Spania, Elveţia şi Suedia şi 3-5% pentru bărbaţi în Danemarca, Franţa, Uganda, Kenya, Malawi, Spania şi Rwanda.

Creşterea obezităţii, alături de îmbătrânirea populaţiei globale, înseamnă că un număr tot mai mare de oameni prezintă un risc mai mare de a dezvolta diabet.

Dr. Ranjit Mohan Anjana, preşedinte al Fundaţiei de Cercetare a Diabetului Madras din India, a declarat: „Având în vedere consecinţele invalidante şi potenţial fatale ale diabetului, prevenirea diabetului printr-o dietă sănătoasă şi exerciţii fizice este esenţială pentru o sănătate mai bună în întreaga lume".

În ciuda disponibilităţii medicamentelor eficiente, care nu sunt brevetate pentru scăderea glicemiei, lipsa tratamentului alimentează şi inegalităţile, arată studiul. În timp ce multe ţări, adesea cu venituri mai mari, au înregistrat îmbunătăţiri considerabile ale ratelor de tratament, cu peste 55% dintre diabeticii adulţi primind tratament în 2022, pentru multe ţări cu venituri mici şi medii proporţia celor care primesc tratament nu s-a îmbunătăţit.

Ca rezultat, mai mult de jumătate dintre adulţii cu diabet - 445 milioane (59%) - cu vârsta de 30 de ani şi peste nu au primit tratament în 2022.

Directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat: „Am observat o creştere alarmantă a diabetului în ultimele trei decenii, care reflectă creşterea obezităţii, agravată de impactul comercializării alimentelor nesănătoase, lipsa activităţii fizice şi dificultăţi economice. Pentru a ţine sub control epidemia globală de diabet, ţările trebuie să ia măsuri urgente. Acest lucru începe cu adoptarea de politici care susţin dietele sănătoase şi activitatea fizică şi, cel mai important, sistemele de sănătate care oferă prevenire, depistare precoce, şi tratament".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.