Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare necorespunzătoare a unui medicament în Secţia ATI, ceea ce a dus la decesul a 17 pacienţi în patru zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), care s-a reunit în legătură cu situaţia ce vizează Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti, a finalizat raportul şi l-a discutat marţi seară.

Concluziile urmează să fie prezentate în cursul zilei de miercuri, într-o conferinţă de presă programată la ora 11.00.

Vor lua parte Cătălina Poiană, preşedintele CMMB, Liana Pleş, preşedintele Comisiei de Disciplină a CMMB, dar şi Lucian Negreanu, vicepreşedinte al CMMB şi preşedintele Comisiei de Jurisdicţie Profesională.

Mai multe anchete au fost demarate, inclusiv una penală, după acuzaţii referitoare la decesul mai multor pacienţi, în doar câteva zile, în Secţia ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti, din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament.

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis concluzii preliminare, precizând că verificările au vizat doar activitatea administrativă a unităţii.

”Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă”, au transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor, după ce 17 pacienţi internaţi la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului au murit în decurs de doar patru zile.

Trei angajaţi ai unităţii medicale au fost audiaţi, s-a făcut cercetare la faţa locului şi au fost ridicate documente.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.