Peste 3.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute au fost diagnosticate, săptămâna trecută, în judeţul Alba, numărul fiind cu aproape un sfert mai mare decât în săptămâna precedentă. În cele mai multe cazuri este vorba despre infecţii virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS), arată statisticile Direcţiei de Sănătate Publică Alba. În plus, în spitalele din judeţ sunt internaţi peste 80 de pacienţi diagnosticaţi cu pneumonie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Potrivit datelor furnizate de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, în săptămâna 04.12 – 10.12.2023, s-au înregistrat 3.118 cazuri de infecţii respiratorii acute: 2692 sunt infecţii virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS), în creştere faţă de săptămâna anterioară cu 23,83%; 425 sunt pneumonii, în creştere faţă de săptămâna anterioară cu 56,83% şi 1 caz de gripă”, arată statisticile făcute publice, joi, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform sursei citate, în săptămâna anterioară nu au fost raportate cazuri de gripă, iarv între 4 şi 10 decembrie nu s-au înregistrat decese cauzate de gripă.
 
Analiza pe grupe de vârstă arată că incidenţa cea mai mare pentru IACRS este la grupa de vârstă 15 – 49 ani (874 cazuri), pentru pneumonii este tot la grupa de vârstă 15 – 49 ani (142 cazuri) iar cazul de gripă a fost înregistrat la categoria 0 – 1 an.
 
În spitalele din judeţul Alba au fost raportate 102 internări la pacienţi cu infecţii respiratorii, în săptămâna 4-10 decembrie. Cele mai multe, respectiv 84, sunt cazuri de pneumonie, alţi 17 pacienţi internaţi sunt diagnosticaţi cu IACRS ci internat a fost şi bebeluşul diagnosticat cu gripă.
 
Cele mai recente date centralizate privind la vaccinarea antigripală, arată că de la începutul sezonului vaccinal, în 15 septembrie şi până pe 14 decembrie 2023, s-au vaccinat 18.357 de persoane din judeţul Alba.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.