Meteorologii anunţă că riscul producerii avalanşelor în masivele Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.600 de metri altitudine, este însemnat, din cauza stratului nou de zăpadă care nu are aderenţă la straturile mai vechi. La Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, stratul de zăpadă depăşeşte 110 centimetri şi continuă să ningă, fiind prognozate precipitaţii care pot depăşi 15 litri pe metru pătrat.
Potrivit meteorologilor, riscul producerii avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Munţii Bucegi, la peste 1.600 de metri altitudine, este de trei pe o scară de la unu la cinci, reprezentând ”riisc însemnat”.
”Îndeosebi pe ramura sudică a masivelor Făgăraş şi Bucegi se vor depune circa 15 centimetri de zăpadă proaspătă. Va avea rezistenţă scăzută şi coeziune slabă între cristale şi cu stratul depus zilele trecute care măsoară aproximativ 20-25 de centimetri. În profunzime, stratul este relativ consolidat. Pe văi şi în zonele adăpostite sunt formate depozite mai însemnate de zăpadă. Pe pantele suficient de înclinate, chiar şi la supraîncărcări slabe, se pot declanşa avalanşe de dimensiuni medii şi izolat, în funcţie de condiţiile locale, chiar mari, prin dislocuirea straturilor mai vechi”, anunţă meteorologii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestora, stratul de zăpadă măsoară 111 centimetri la Bâlea Lac, 30 la Fundata şi Predeal şi 35 la Sinaia. În zonele vizate, cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse se vor semnala precipitaţii mixte la altitudini mai joase şi predominant sub formă de ninsoare lapeste 1.800 de metri. Local, cantităţile de apă vor fi însemnate, mai ales pe ramura sudică a masivelor Făgăraş şi Bucegi unde se pot cumula peste 15 l/mp.
Avertizarea meteorologilor este valabilă până vineri, la ora 20.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.