Rata generală de promovare a examenului de bacalaureat după contestaţii, incluzând şi absolvenţii din promoţiile anterioare, este de 69,7%, în creştere de la 67,7%, a anunţat, luni, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). În medie, după reevaluarea lucrărilor contestate, notele au fost modificate cu până la 0,5 puncte. Înscrierea candidaţilor pentru a doua sesiune se va derula între 10 şi 13 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rezultate examenului de bacalaureat au fost afişate, luni, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Potrivit rezultatelor finale, 132 de elevi au obţinut media 10, faţă de 104, înaintea contestaţiilor. 

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Conform MEN, rata de promovare (după soluţionarea contestaţiilor) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 74,7%, în creştere cu 2% faţă de rata iniţială (72,7%).

Rata generală de promovare, incluzând şi absolvenţii din promoţiile anterioare, este de 69,7% (în creştere de la 67,7%.). Numărul mediilor de 10 a crescut la 132 (iniţial au fost înregistrate 104).

Astfel, au promovat 86.162 de candidaţi dintr-un total de 123.619 candidaţi prezenţi.

În total, au fost depuse 44.401 contestaţii. În medie, după reevaluarea lucrărilor contestate, notele au fost modificate cu până la 0,5 puncte.

Astfel, în cele mai multe dintre cazuri (peste 35%), notele au crescut cu până la 0,5 puncte. În aproximativ 20% dintre cazuri, după contestaţii, notele au scăzut cu până la 0,5 puncte.

Din totalul celor 136.866 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 123.619 candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 117 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Ratele finale de promovare în anii precedenţi au fost de: 72,9% în 2017, 68,1% în 2016, 67,8% în 2015 şi 60,6% în 2014.

Înscrierea candidaţilor pentru a doua sesiune se va derula între 10 şi 13 iulie.

Candidaţii care promovează examenele de corigenţe se pot înscrie în data de 27 iulie. Probele din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2018 se vor desfăşura între 20 august şi 31 august.

La Galaţi, rata de promovare a examenului de bacalaureat a crescut cu mai mult de două procente după contestaţii

Rata de promovare a examenului de bacalaureat în urma soluţionării contestaţiilor a crescut în judeţul Galaţi cu mai mult dde două procente, după ce 76 de elevi au obţinut medii mai mari decât cele iniţiale. S-au depus 1.273 de contestaţii, 855 de note fiind mărite, 334 micşorate în timp ce 84 au rămas nemodificate.

Potrivit datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, rata de promovare, după contestaţii, în judeţ, este de 76,92%, cu 2,4 procente mai mare decât ce iniţială. Astfel, în urma contestaţiilor, 76 de elevi au fost declaraţi promovaţi peste numărul iniţial de 2.355.

La nivelul judeţului Galaţi au fost înregistrate 1.273 de contestaţii, iar în urma soluţionării acestora 855 de note au fpst mărite, 334 micşorate în timp ce 84 au rămas nemodificate.

În judeţul Galaţi există la această sesiune a examenului de bacalaureat o singură medie de 10.00, obţinută de o elevă de la Colegiul Naţional "V. Alecsandri" din municipiul Galaţi.

Rata de promovare la bacalaureat a crescut cu aproape trei procente după contestaţii, în Dolj; din aproape 2.000 de contestaţii, aproximativ 1.400 au fost admise în plus

Rata de promovare la Bacalaureat în judeţul Dolj a crescut cu aproape trei procente după contestaţii, ajungând la 67,77%. Şapte unităţi au avut o promovare de peste 90 la sută, la trei fiind chiar de 100 la sută. Din cele 1.983 de contestaţii depuse, 1.359 au fost admise în plus.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, rata de promovare a examenului de bacalaureat după contestaţii a ajuns la 67,77% de la 65,03%.

La nivelul judeţului Dolj s-au înregistrat 1.983 de contestaţii dintre care 1.359 au fost admise în plus, 533 admise în minus şi 91 de medii au rămas nemodificate. De asemenea, au fost obţinute două medii de zece, fiind vorba de Maria Iulia Roşu de la Colegiul Naţional ”Elena Cuza” Craiova şi de Mădălina Georgiana Putere de la Colegiul Naţional ”Fraţii Buzeşti” Craiova.

În urma contestaţiilor, 21 unităţi de învăţământ au o rată de promovare de peste 50 la sută, şapte dintre acestea chiar de peste 90 la sută.

Totodată, la trei unităţi rata de promovare este de 100%, fiind vorba de Colegiul Naţional Militar ”Tudor Vladimirescu” Craiova, Colegiul Naţional ”Fraţii Buzeşti” Craiova, Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Grigorie Teologul” Craiova. De asemenea, şapte unităţi au avut o promovabilitate de până în 20 la sută, la unul singur,  Liceul Tehnologic Special ”Beethoven” Craiova, nu a promovat niciun elev Bacalaureatul.

Încă o medie de 10 în judeţul Olt, după contestaţii; promovabilitatea a crescut cu aproape două procente

Rata de promovare la examenul de bacalaureat în judeţul Olt, după contestaţii, este de 66,62%, în creştere cu aproape două procente. O elevă a reuşit să obţină media 10 după recorectarea lucrărilor. Cinci unităţi de învăţământ au înregistrat o promovabilitate de peste 90 la sută, în timp ce în două şcoli nu a promovat niciun elev.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, după analizarea contestaţiilor depuse gradul de promovare a examenului de bacalaureat a ajuns la 66,62% de la 64,90%.

La nivelul judeţului au fost înregistrate două medii de 10, una după analizarea contestaţiilor. Astfel, pe lângă Roxana Diana Căpriţă de la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Corabia a mai avut media 10 şi Ştefania Ruxandra Piţigoi de la Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul” din Caracal. Ea obţinuse note de 10 la Limba şi literatura română şi la Matematică, iar la Chimie obţinute 9.95. După contestaţie, însă, absolventa a primit nota 10.

Astfel, numărul elevilor care au promovat bacalauratul a crescut cu 45, de la 1.699 înainte de contestaţii la 1.744. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat la mediile între 6 şi 6.99 de la 320 înainte de contestaţii la 355, dar şi la cele între 9 şi 9.99, de la 457 la 473.

De asemenea, în cinci unităţi de învăţământ s-au înregistrat procente de promovare de peste 90 la sută. Este vorba de Liceul Tehnologic Tufeni – 100 la sută,  Liceul Teoretic "Mihai Viteazul" Caracal - 97.13 la sută,  Colegiul Naţional "Ion Minulescu" Slatina -93.56, Colegiul Naţional "Radu Greceanu" Slatina - 92.98 şi Liceul Teoretic "Petre Pandrea" Balş - 90.07 . Totodată, alte 12 unităţi au avut procente egale mai sau mari de 50 la sută.

În două unităţi de învăţământ din judeţul Olt nu a promovat niciun elev examenul de bacalaureat. Este vorba de Liceul Tehnologic Crîmpoia şi de Liceul Tehnologic Izvoarele, iar în alte zece unităţi procentul de promovare s-a situat între 9.76 la sută şi 45.90 la sută.

Timiş: Încă o medie de 10 în urma soluţionării contestaţiilor la examenul de bacalaureat

În urma soluţionării contestaţiilor depuse după publicarea notelor în urma exemenului de bacalaureat, o elevă de la Liceul Tehnologic Jimbolia a obţinut media maximă, iar promovabilitatea a crescut de la 63,61%, la 66,96%.

Potrivit datelor de la Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş, eleva Miriam Dobre de la Liceul Tehnologic Jimbolia a obţinut media 10, după contestaţii, la exemnul de bacalaureat.

Iniţial obţinuse nota 9.10 la proba scrisă la Limba română, 9,50 la Matematică şi 9,65 la Biologie vegetală.

Potrivit ISJ Timiş, în urma contestaţiilor procentul de promovabilitate, în judeţul Timiş, a crescut la 66,96% de la 63,61% cât a fost înainte de contestaţii.

De asemenea, în urma constestaţiilor la examenul de bacalaureat, 1.024 note au fost majorate, 55 de note au rămas neschimbate, 271 de note au fost micşorate, 145 de candidaţi au promovat proba, iar şase au căzut proba.

Trei licee din Timişoara au procent de promovabilitate de sută la sută în urma contestaţiilor la examenul de bacalaureat. Este vorba despre Liceul Teoretic ”Grigore Moisil”, Colegiul Naţional ”C.D. Loga” şi Liceul Teoretic ”N. Lenau”.

În premieră, probele orale ale examenului de bacalaureat au fost susţinute de elevi în luna februarie. Probele scrise ale examenului de bacalaureat au început în 25 iunie, cu testul de Limba şi literatura română, şi s-au încheiat în 28 iunie, cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile (118.856 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 18.015 candidaţi din promoţiile anterioare), potrivit Ministerului Educaţiei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.