Reprezentanţi din nouă state ale Uniunii Europene şi din alte şapte ţări din vecinătatea Uniunii, dar şi din cadrul Comisiei Europene vor participa, începând de marţi după-amiază, la Conferinţa Ministerială a Forumului Salzburg care se desfăşoară la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În această după-amiază, la Bucureşti, vor începe lucrările Conferinţei Ministeriale a Forumului Salzburg, activitate la care este aşteptată participarea unor reprezentanţi de rang înalt din 9 state membre UE şi din 7 state din imediata vecinătate a UE, dar şi din cadrul Comisiei Europene şi a celor mai importante agenţii europene, formate regionale şi organizaţii internaţionale”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne (MAI), marţi, într-un comunicat de presă.
 
Evenimentul are loc în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Forumului Salzburg şi are rolul de a coagula la nivel strategic şi politic poziţii comune ale statelor, în baza propunerilor experţilor care, în ultimele două luni, au avut întâlniri dedicate protecţiei martorilor, protecţiei civile, cooperării poliţieneşti, managementului frontierelor şi azilului. 
 
Potrivit sursei citate, la dezbateri vor fi abordate subiecte deosebit de importante, care vizează managementul consecinţelor agresiunii ruse împotriva Ucrainei, gestionarea crizelor de migraţie suprapuse şi măsuri concrete pentru menţinerea securităţii şi stabilităţii în Republica Moldova şi în Balcanii de Vest.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.