Aproximativ o sută de clujeni şi-au înscris maşinile în primul serviciu Be Pony din România, care urmează să fie pus în aplicare la Cluj-Napoca, unde deja de un an funcţionează sistemul car-sharing. Cei care au avut curajul să-şi pună maşinile ”la comun” spun că acest serviciu, care funcţionează cu succes la Viena sau Berlin, este ”o şansă de a face bani”, dar şi o variantă de decongestionare a traficului din Cluj. Până acum 3.000 de persoane şi-au instalat aplicaţia prin care pot închiria maşini, în condiţiile în care plata şi accesul în autoturism se fac de pe telefon.
Pony Car Sharing este primul serviciu de acest gen din România şi a fost lansat la Cluj-Napoca în octombrie anul trecut. Ideea business-ului este preluată din vestul Europei, unde, în oraşe precum Viena sau Berlin, există zeci de companii de acest fel şi mii de maşini disponibile.
Serviciul deţine o flotă de 50 de maşini, ”împărţite” prin tot oraşul pe o arie bine delimitată. Pentru a putea folosi acest serviciu, utilizatorul are nevoie de un smartphone pe care să instaleze aplicaţia GetPony, din care, folosind o hartă, poate vedea unde găseşte cea mai apropiată maşină şi o poate rezerva. Utilizând tehnologia Bluetooth a telefonului, maşina închiriată se deschide printr-o simplă apăsare a unui buton din aplicaţie, iar după terminarea cursei se închide la fel. Plata se face cu cardul, direct din aplicaţie, iar utilizatorul nu trebuie să îşi facă probleme nici pentru plata parcărilor, nici pentru alimentarea cu combustibil a maşinilor, acestea fiind incluse în tarif. Tariful variază între 1 leu şi 1,25 lei pentru un minut în funcţie de maşină, iar în cazul în care traficul este foarte aglomerat, tarifarea scade direct proporţional cu viteza maşinii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Până acum, Pony Car Sharing a strâns peste 3.000 de utilizatori, iar fiecare maşină din flotă este folosită, în medie, circa 90 de minute în fiecare zi.
Ca urmare a succesului din această primă fază, serviciul se va extinde şi cu sistemul BePony, care deocamdată este în faza de proiect şi porneşte de la principiul maşinilor personale folosite ”în comun”.
Proiectul BePony, care a atras deja aproximativ 100 şoferi parteneri, presupune ca, în cazul în care ai o maşină pe care nu o foloseşti, aceasta să poată fi închiriată şi folosită ”la comun” de alţi utilizatori. Maşina personală devine astfel un ”ponei” asemenea celor 50 disponibile prin serviciul de car-sharing. Maşinile sunt monitorizate prin GPS, iar programul oferă tehnologia necesară, asigurare cu acoperire CASCO şi verificări tehnice periodice.
”Ai nevoie de un upgrade la maşină, în sensul că trebuie să devină suficient de inteligentă pentru a putea fi deschisă cu un telefon mobil. Noi avem tehnologia deja şi se poate monta pe orice maşină. Apoi vine partea în care decizi cui laşi maşina, pentru că e vorba de încredere. În program, tu ai libertatea de a decide cui dai maşina folosind baza noastre de utilizatori ai serviciului clasic, care îţi spune dacă acel utilizator a avut accidente sau cum obişnuieşte să conducă acel utilizator. Este o şansă de a face bani cu ceea ce ai deja şi acesta cred că e cel mai frumos model de business”, explică antreprenorul Iulian Pădurariu, care alături de partenerul său, Demis Ghindeanu, a investit în acest proiect.
Clujenii sunt încântaţi de idee şi consideră că BePony le oferă posibilitatea de a produce bani folosind maşina personală, dar contribuie şi la decongestionarea traficului din Cluj.
Alex Ursa are 29 de ani, lucrează în IT şi spune că s-a înscris în acest proiect pentru că i-ar plăcea ca maşina sa să producă bani în timp ce el nu o foloseşte. Chiar dacă are o maşină, obişnuieşte să folosească serviciile alternative Pony Car Sharing sau Uber atunci când iese în oraş, pentru că nu vrea să aibă grija maşinii personale.
”Mai vine şi ideea că ai mai multe maşini pe stradă pe care le poţi folosi, ceea ce e foarte bine. Nu cred că suntem pregătiţi să avem genul acesta de încredere în alţi oameni, dar aici depinde de asigurări, de cât de sigură e maşina şi de cadrul în care se derulează programul. Nu am o problemă cu a-mi pune maşina la dispoziţie, atât timp cât sunt acoperite riscurile. Nu ştiu cum o să prindă, dar trebuie să ne asumăm şi riscuri”, spune tânărul.
”E un pas în direcţia bună, spre ideea de smart city. Dar rămân multe probleme neadresate şi pare acum un pas nesemnificativ. Nu e un început prost totuşi şi e bine dacă vin oameni deştepţi cu idei bune. În felul acesta lucrurile o să meargă bine, dar inovaţiile trebuie să ţină pasul cu gravitatea problemelor”, crede Cristina Neculai, unul dintre cei aproximativ 100 de clujeni înscrişi în programul BePony.
Iniţiatorul proiectului afirmă că şi-ar dori ca serviciul BePony să fie ”un exerciţiu de educare”.
”Noi împărţim bunuri, folosite altfel la o fracţie din timpul potenţial şi acesta este un exerciţiu pentru oameni, educaţie. Un astfel de program presupune conştiinţă de sine, presupune respect faţă de proprietatea altuia şi multe altele. Prin Get Pony am începută să învăţăm oamenii că unele lucruri le putem folosi la comun. Nu trebuie să ne speriem că asta e o economie colectivistă doar pentru că asta au făcut comuniştii, pentru că în sine, ideea de proprietate colectivă, dacă nu abuzezi de ea, e ceva foarte bun”, explică Iulian Pădurariu.
Serviciul Pony se dezvoltă şi în direcţia promovării automobilelor electrice, iar autorităţile locale clujene ar vrea să urmeze exemplul oferit de mediul privat.
Într-o formă restrânsă, disponibilă doar utilizatorilor premium ai serviciului, flota Pony are şi maşini electrice. Acest lucru ridică însă câteva probleme: în Cluj-Napoca există doar trei staţii publice de încărcare a maşinilor electrice şi niciuna nu este realizată de către autorităţi, două dintre acestea fiind în parcarea unor supermarketuri. Această situaţie l-a descurajat şi pe Alex, care deşi ar vrea să îşi cumpere o maşină electrică, consideră că infrastructura din oraş nu l-ar ajuta prea mult.
”Ar fi bine ca în următorii ani să avem şi staţii de alimentare a maşinilor electrice. Eu mă gândesc serios să îmi achiziţionez o maşină electrică, dar mă gândesc dacă trebuie să am eu staţie de încărcare şi ce trebuie să fac pentru asta. E nevoie şi de ajutorul autorităţilor care să facă staţii, să pună la dispoziţie parcări speciale pentru maşinile acestea, poate cum e la cazul staţiilor de biciclete. Nu cred că e uşor, dar cred că e nevoie de implicarea lor”, susţine Alex Ursa.
Primăria Cluj-Napoca promite însă măsuri care să vină în spirjinul celor care folosesc o maşină electrică.
”Municipalitatea clujeană încurajează transportul electric. Una dintre măsurile privind fluidizarea traficului se referă la realizarea unor benzi dedicate în exclusivitate transportului în comun. Pe aceste benzi se va permite circulaţia cu maşini electrice, urmând să se realizeze inclusiv staţii pentru încărcarea acestor mijloace de transport”, spun reprezentanţii Primăriei într-un răspuns la solicitarea News.ro.
De altfel, municipalitatea are în vedere trecerea cumpărarea de autobuze electrice pentru transportul în comun.
”Primăria intenţionează să încheie un acord cadru pe trei ani pentru cumpărarea unui număr maxim de 30 de autobuze electrice estimate la peste 71 de milioane lei, cea mai mare parte a fondurilor vin de la Guvernul Elveţiei. Această licitaţie este în desfăşurare, după ce a fost anulată în prima fază, ea va fi reluată în luna octombrie”, spun reprezentanţii autorităţilor locale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.