Avocatul Poporului, Renate Weber, spune că ”este o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit” pentru că miercuri Curtea Constituţională decide asupra sesizării făcute privind Ordonanţa care reglementează starea de alertă şi tot miercuri, Camera Deputaţilor - decizională - va adopta, cel mai probabil, legea propusă de Guvern privind starea de alertă. Weber spune că proiectul de lege trimis de Guvern la Parlament are două probleme, aceleaşi pe care le are şi Ordonanţa: nu există o definiţie a stării de alertă şi o limită de timp pentru aceasta.
”Este vorba despre o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit niciodată pentru că într-adevăr suntem în următoarea situaţie: mâine, pe rolul Curţii Constituţionale se află sesizarea pe care noi am trimis-o acum o săptămână cu privire la Ordonanţa 21 din 2004 care reglementează starea de alertă. Am dat publicităţii că am trimis această sesizare, deci se ştia oricum că urmează să fie analizată, astăzi toată ziua am stat şi m-am uitat la ceea ce a ajuns la mine, eu nu am de unde să stiu care este forma votată de Senat astăzi, dar m-am uitat şi pe varianta de proiect de lege trimis de Guvern şi pe amendamente care au venit aşa în valuri, au fost, într-adevăr, foarte multe amendamente şi în opinia mea, fără să ştiu rezultatul votului de la Senat, adică forma care a plecat de la Senat, dar în opinia mea, aceste amendamente au făcut foarte bine”, a declarat Renate Weber, la TVR, marţi seara.
Avocatul Poporului explică şi care sunt problemele sesizate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Principalele două lucruri pe care noi le-am sesizat la Curtea Constituţională pe ordonanţa care încă este în vigoare se referă la faptul că nu există o definiţie a stării de alertă şi pe faptul că nu exist o limită în timp pentru starea de alertă. Deci, pe actuala ordonanţă care este în vigoare am fi în situaţia în care Guvernul ar putea declara starea de alertă, ar restricţiona o grămadă de drepturi şi libertăţi, dar asta ar fi pe un termen nelimitat. Constituţia noastră este foarte clară, nu ai voie să aduci atingere substanţei drepturilor şi libertăţilor. Nu ştiu ce va decide Curtea mâine, dar vreau să vă spun că proiectul de lege trimis de Guvern la Parlament avea exact aceleaşi două mari probleme. Din câte am văzut astăzi, la un moment dat, prin o multitudine de amendamente aduse, şi am văzut că au fost aduse amendamente de toate partidele politice, deci prin acele amendamente s-a dat o definiţie stării de alertă, s-a spus clar că nu poate să fie decât pe 30 de zile, cu posibilitatea să fie prelungită încă o dată cu maximum 30 de zile”, a declarat Renate Weber.
Renate Weber afirmă că, cel mai probabil, va exista o perioadă de câteva zile în care nicio stare de urgenţă sau de alertă nu va fi în vigoare.
”Să presupunem că mâine Camera Deputaţilor adoptă această lege. Obligatoriu trebuie să aşteptăm termenul în care se poate sesiza Curtea Constituţională, adică două zile. Fiind o lege adoptată de Parlament, sunt mai mulţi actori care au dreptul să sesizeze, nu doar Avocatul Poporului, ci şi preşedinţii Camerelor, un grup de senatori şi deputaţi. Trebuie să treacă acele două zile. Dacă nimeni nu sesizează, pentru că am auzit voci care spun că forma adoptată e neconstituţională, dar s-ar putea să ne trezim că cineva din Parlament poate sesiza Curtea Constituţională. Dacă nu o trimite la Curtea Constituţională, preşedintele o promulgă. Sunt convinsă că în următoarea oră este şi publicată în Monitorul Oficial, dar avem iarăşi text constituţional care spune că o lege intră în vigoare la trei zile după ce a fost publicată. S-ar putea să mai fie un text pe care eu nu l-am văzut, s-ar putea să mai fie un text care să spună că starea de alertă declarată de Guvern trebuie aprobată de Parlament şi dacă e aşa, ne mai trezim cu încă 24 de ore. Mi se pare că de când a fost primit acest proiect şi cred că el a fost primit aseară la Senat şi până astăzi, Parlamentul chiar cred că a lucrat foc continuu şi asta arată pe de o parte că atunci când se mobilizează, reuşeşte şi arată cât este de important. Forma trimisă de Guvern nu avea nicio contravenţie. Din punctul de vedere al persoanelor individuale sper să respectăm acea distanţare fizică, să existe panourile de avertizare”, a declarat Weber.
Avocatul Poporului spune că preşedintele Klaus Iohannis poate să îşi asume prelungirea stării de urgenţă cu câteva zile, dar că şi aceasta ar trebui adoptată tot de Parlament.
”Este decizia pe care preşedintele îşi asumă, dar şi prelungirea stării de urgenţă trebuie aprobată de Parlament”, a spus Weber.
Senatul a adoptat, marţi, legea privind starea de alertă, cu modificări propuse de PSD.
Camera Deputaţilor va dezbate miercuri aceeaşi lege, iar CCR dezbate sesizarea de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.