Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca începând de marţi se fie permisă circulaţia persoanelor până la ora 22:00, după care va fi interzisă până la ora 5:00, iar magazinele să fie deschise până la 21:00 inclusiv la sfârşit de săptămână, hotărârea fiind luată ca urmare a scăderii incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19.
Decizia Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă poate fi consultată aici.
UPDATE - Programul operatorilor economici care desfaşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi /sau deschise, publice şi/sau private, se poate desfăşura în intervalul 05.00 – 21:00, renunţându-se la interdicţia referitoare la închiderea magazinelor la ora 18:00, la sfârşit de săptămână, a decis în şedinţa de luni CMBSU.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prin excepţie, în intervalul orar 21,00 – 05,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatori economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Se menţine decizia luată în urmă cu două zile referitoare la programul în noaptea de Înviere: ”Pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paştelui, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 05.00”
De asemenea, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat la Digi24 că, după ce DSP a anunţat o rată de infectare de 3,46 la mie, a convocat deja Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, iar dacă şi autorităţile sanitare sunt de acord, nu se vor mai aplica restricţiile de weekend.
Noile măsuri s-ar putea aplica cel mai devreme din această noapte, de la ora 0.00.
Bucureştenii vor putea intra în case până la ora 22.00 în loc de ora 20.00 şi la sfârşit de săptămână, iar magazinele vor avea şi în weekend acelaşi program pe care îl au în timpul săptămânii.
Cinematografele şi restaurantele nu îşi schimbă încă programul, a spus Alin Stoica, deoarece în cazul lor e nevoie ca rata de infectare să coboare sub 3 la mie.
Se pot redeschide însă sălile de sport, potrivit prefectului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.