Vicepremierul Raluca Turcan afirmă că autorităţile nu iau în calcul o introducere a şcolilor la nivel naţional în scenariul roşu, în situaţia unei creşteri a numărului de îmbolnăviri de COVID-19, decizii de acest fel urmând a fi luate la nivel local, în funcţie de situaţia din fiecare regiune. "Ar fi anapoda, oarecum, în unele localităţi în care nu ai niciun caz să introduci şcolile în scenariul roşu doar pentru că în alte localităţi ai o creştere a numărului de infectări”, consideră Raluca Turcan.
"Nu cred că ne apropiem la nivel naţional cu o închidere a şcolilor şi o includere a tuturor şcolilor în scenariul roşu. Nu este de dorit, toate studiile arată că învăţământul cu prezenţă fizică dă rezultate mult mai bune. De aceea am lăsat la latitudinea autorităţilor locale. (..) Ar fi anapoda, oarecum, în unele localităţi în care nu ai niciun caz să introduci şcolile în scenariul roşu doar pentru că în alte localităţi ai o creştere a numărului de infectări”, a afirmat Raluca Turcan marţi seară, la B1 Tv.
Ea a precizat că decizia Guvernului "la nivel naţional este ca, în principiu, şcoala să se desfăşoare faţă în faţă cu respectarea celor două criterii”, cel epidemiologic şi cel privind respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În ceea ce priveşte dotările unităţilor de învăţământ în contextul crizei sanitare, vicepremierul a susţinut că şcolile "au tot ce le trebuie” pentru lunile octombrie şi noiembrie.
Ea a cerut autorităţilor locale să se implice în buna funcţionare a unităţilor de învăţământ, arătând că nu mai există preocuparea pentru campania electorală, iar aleşii locali trebuie să se preocupe de acest aspect.
Raluca Turcan a arătat că finanţările pe fonduri europene "nu au avut şi nici nu au culoare politică” şi că inclusiv în ceea ce priveşte dotarea şcolilor "nu există preferinţă în acordarea banilor”, vicepremierul subliniind faptul că alocările pentru unităţile şcolare nu au avut nicio legătură cu vreun criteriu politic.
"Suntem în acest moment departe de scenariul din primăvară şi depinde foarte mult de cum acţionăm în perioada următoare”, a mai afirmat viceprim-ministrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.