Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, întrebat despre faptul că Pfizer a dat România în judecată cu privire la cele 28 de milioane de doze în valoare de mai bine de jumătate de miliard de euro, că „este o sumă copleşitoare pentru oricine aude” şi „nu există o prevedere bugetară pentru asta”.
„Este o sumă copleşitoare pentru oricine aude. Nu există o prevedere bugetară pentru asta. Vreau să precizez câteva lucruri. Am avut discuţii repetate legate de acest contract cu reprezentanţii Pfizer şi Comisia Europeană. Fiecare stat membru a făcut o opţiune periodică pentru achiziţia de vaccinuri, ultima a fost de la jumătatea anului 2201 când s-au luat pentru 2022 şi 2023 – sunt şi alte state în situaţia noastră, Ungaria şi Polonia”, a afirmat Alexandru Rafila, joi la Europa FM.
El a adăugat că litigiul va fi judecat la Bruxelles şi că a informat Guvernul că există o notificare oficială privind acest proces. „Suma este importantă, am putea salva foarte mulţi bani publici”, a mai punctat Rafila.
„Se va judeca la Bruxelles. Nu ştiu detaliile, există o notificare oficială, am informat Guvernul. Ne pregătim să găsim o firmă de avocatură. Este clar că România trebuie reprezentată foarte bine. Suma este importantă, am putea salva foarte mulţi bani publici. Contractul este semnat de Comisia Europeană. Comisia Europeană nu este dată în judecată pentru că prevede că fiecare solicitare a fiecărui stat membru este obligatorie, ea este obligatorie dacă o faci. Noi am optat «Da»”, a completat ministrul Sănătăţii.
„Încercăm să găsim o soluţie să apărăm banii publici”, a continuat Rafila.
„O acţiune care duce la plata unei sume imense din bani publici pentru produse vaccinale care nu sunt dorite de beneficiari va compromite foarte, foarte serios încrederea oamenilor în general, Acest lucru a fost resimţit oricum. Acest trend descrescător a continuat după pandemie, poate chiar a accelerat”, a concluzionat el.
Pfizer şi BioNTech au luat decizia dificilă de a iniţia proceduri oficiale împotriva României, pentru a o determina să îşi respecte angajamentele asumate pentru comenzile de vaccinuri pentru COVID-19 plasate de Guvern, ca parte a contractului de aprovizionare a Uniunii Europene, semnat în mai 2021, precizează, într-un răspuns transmis News.ro, Andrew Widger, senior director Global Media Relations Pfizer.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.