Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că în ultima perioadă se înregistrează un trend descendent în ceea ce priveşte cifrele legate de pandemie, el atrăgând atenţia asupra faptului că cifrele care indică acest trend nu trebuie să fie un semnal ca populaţia să nu se mai vaccineze. Arafat arată că este foarte importat ca 5 milioane de români să fie vaccinaţi”măcar cu prima doză” până la finalul acestei luni.
Raed Arafat a vorbit, marţi seară, la Digi 24, despre cifrele legate de pandemie şi despre trendul descrescător.
”Cazurile active sunt în scădere, e un semn că suntem pe un trend descrescător. Internările în spitale, şi aici tendinţa este în scădere. Am avut de exemplu număr de pacineţi în spitale COVID de la 6.525 la 6.181. (...) Pe ATI, 919. Din 1 decembrie 2020 până acum nu a atins această cifră şi ăsta iarăşi e un semn bun de scădere a presiunii pe sistemul sanitar, pe care colegii spun că o simt deja. Dar să nu uităm că sunt 919 de pacienţi la ATI”, a afirmat Raed Arafat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform acestuia, două judeţe aflate luni în scenariul galben înregistrează scăderi ale indicilor de infectare şi în niciun judeţ nu există tendinţa de creştere a numărului de îmbolnăviri.
”Noi sperăm să ţinem controlul, chiar dacă vor fi anumite creşteri, să se ţină controlul. Dar cel mai important lucru care trebuie transmis este unu: efortul comun ne face să ţinem această situaţie şi doi: vaccinarea este cel mai importat pas pentru a menţine această situaţie şi să ajungem şi la mai bine. Dacă continuăm vaccinarea, cu siguranţă în următoarele două-trei luni o să ajungem la un nivel chiar foarte bun”, a adăugat şeful DSU.
El a subliniat că scăderea numărului de cazuri nu trebuie să fie un semnal pentru cei care nu s-au vaccinat că nu trebuie să se mai imunizeze faţă de infecţia cu SARS-CoV-2, el precizând că ”pentru ca să ajungem în situaţia în care sunt Israelul, Marea Britanie, trebuie să ajungem la procentele lor de persoane vaccinate”.
”Da, suntem într-o situaţie bună, trebuie să o păstrăm. O păstrăm respectând regulile care sunt, sunt în analiză aceste reguli, urmează să se vină poate în cursul săptămânii viitoare, către sfârşitul acestei săptămâni cu nişte propuneri poate de îmbunătăţire a situaţiei, hai să zicem de reluare a unor activităţi sau de relaxare, cum zicem noi, dar asta totdeauna trebuie făcut cu precauţie, cu atenţie. (...) La acest moment procentul din populaţie, numărul total încă nu este suficient să spunem într-adevăr, am învins. Riscul cel mai important când vedem acest lucru, pentru că sunt date publice (privind scăderea numărului de îmbolnăviri – n.r.) unii să spună gata, am scăpat, de ce să mă vaccinez? Şi ăsta să fie de fapt motivul pentru care să ne întoarcem, să începem să crească şi efectul care l-am obţinut la acest moment să-l pierdem”, a adăugat medicul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.