Sindicaliştiii de la penitenciarele Aiud, Codlea, Deva, Miercurea Ciuc, Oradea, Constanţa - Poarta Albă şi Tg. Jiu protestează miercuri dimineaţă, în replică conducerea Administraţiei Naţionle a Penitenciarelor transmiţând că există deschidere către dialog şi că siguranţa locurilor de deţinere nu este şi nu va fi periclitată în niciun mod.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a luat act de acţiunile de protest ale organizaţiilor sindicale din penitenciarele Aiud, Codlea, Deva, Miercurea Ciuc, Oradea, Constanţa - Poarta Albă şi Tg. Jiu, cu care, dealtfel, se află într-un dialog permanent. În consecinţă, mesajul transmis echipelor de management ale unităţilor penitenciare este unul ce priveşte deschiderea către dialog şi comunicare în raport cu acei colegi care protestează si adoptarea unor măsuri menite să asigure continuitatea activităţilor pe linia siguranţei locului de deţinere, acordarea drepturilor persoanelor private de libertate şi preîntâmpinarea unor evenimente negative”, a transmis ANP.

Comform instituţiei, măsurile respective au vizat:

-       Planificarea judicioasă şi eficientă a personalului avut la dispoziţie, astfel încât să nu fie afectat gradul de siguranţă a misiunilor de pază, escortare şi supraveghere, şi nici acordarea drepturilor persoanelor private de libertate

-       Asigurarea unor canale eficiente de comunicare cu organele judiciare deservite şi informarea acestora cu privire la imposibilitatea prezentării sau prezentarea cu întârziere a persoanelor private de libertate, dacă acest lucru se impune

-       Programarea membrilor de familie sau aparţinătorilor persoanelor private de libertate în vederea acordării vizitelor se va realiza începând cu ora 10.00

-       Asigurarea unei rezerve de personal pentru a putea acţiona în situaţii deosebite.

”Cu toate că acţiunile de protest vor îngreuna considerabil activităţile curente, deficitul de personal fiind semnificativ în toate unităţile, asigurăm opinia publică de faptul că siguranţa locurilor de deţinere nu este şi nu va fi periclitată în niciun mod, principiu la care aderă atât echipele manageriale, cât şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale”, precizează ANP.

Sindicaliştii acuză slăbirea, până la punctul critic, a siguranţei personale, dar şi faptul că sunt situaţii în care deţinuţii sunt scoşi la activităţi cu încălcarea cadrului legal.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.