Direcţia Generală de Paşapoarte anunţă prelungirea programului de lucru la Serviciile publice de paşapoarte, începând de luni până în 19 august, ghişeele urmând să fie deschise şi în weekend, acolo unde este posibil. Orarul de funcţionare este stabilit de prefecturi, pentru fiecare structură de paşapoarte, astfel că poate fi neunitar. De la începutul anului până în 15 iunie au fost eliberate 1.163.458 documente de călătorie, ceea ce reprezintă o creştere cu 129,07% faţă de anul 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În scopul asigurării creşterii capacităţii operaţionale de înregistrare şi soluţionare a cererilor de paşapoarte la nivelul serviciilor publice comunitare de paşapoarte, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a aprobat un set de măsuri organizatorice pentru sistemul de paşapoarte în scopul facilitării obţinerii documentelor de călătorie de către cetăţenii dornici să plece în vacanţă şi a celor care revin în ţară în această perioadă estivală. În context, în perioada 20.06.2022 - 19.08.2022, la nivelul sistemului de paşapoarte au fost stabilite măsuri de prelungire a programului de lucru cu publicul de luni până vineri şi de desfăşurare a acestei activităţii şi în zilele de week-end la serviciile publice comunitare de paşapoarte la care este posibil şi necesar prin raportare la volumul cererilor de paşapoarte care se înregistrează la fiecare structură în parte", se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Direcţia Generală de Paşapoarte.

Conform surseui citate, întrucât serviciile de paşapoarte sunt în subordinea prefecturilor, programul de lucru cu publicul este stabilit la nivelul instituţiilor prefectului, în funcţie de particularitatea fiecărei structuri de paşapoarte, astfel că acest program de lucru cu publicul poate fi neunitar.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Pentru informarea corectă cu privire la programul de lucru cu publicul al serviciilor publice comunitare de paşapoarte, atât pentru zilele din cursul săptămânii, cât şi din week-end, recomandăm cetăţenilor să acceseze doar site-urile oficiale ale Direcţiei Generale de Paşapoarte (www.pasapoarte.mai.gov.ro, secţiunea „Servicii Publice Comunitare de Paşapoarte") şi instituţiilor prefectului", scrie în comunicat.

În perioada menţionată,  activitatea de lucru cu publicul de la nivelul serviciilor publice comunitare de paşapoarte se va desfăşura, pe cât posibil, cu maximum de ghişee, prin utilizarea judicioasă a resursei umane disponibile.

De asemenea, la nivelul fiecărui serviciu public comunitar de paşapoarte activitatea va fi organizată astfel încât cel puţin o staţie de preluare a cererilor de paşapoarte să fie operaţională pe întreaga perioadă de lucru cu publicul pentru cetăţenii care nu au optat sau nu au avut posibilitatea să efectueze o programare prealabilă prin platforma epasapoarte.ro.

"Totodată, pentru a spori capacitatea de primire a cererilor de eliberare a paşapoartelor, a fost diminuat pragul valoric inferior de cereri preluate/staţie de lucru, luând în calcul o normare obiectivă medie a timpului de lucru de 6 minute/persoană (faţă de 7 minute cât a fost prevăzut anterior) exclusiv pentru programările nou efectuate şi numai pe durata măsurilor de creştere a capacităţilor de preluare dispuse la nivelul fiecărui serviciu public comunitar de paşapoarte", mai arată sursa citată.

De asemenea, având în vedere că un număr semnificativ de cetăţeni care au realizat o programare online pentru această perioadă estivală, prin intermediul platformei www.epasapoarte, fie au obţinut deja documentul de călătorie, fie nu se mai prezintă la data şi ora programării, Direcţia Generală de Paşapoarte va retransmite e-mailurile de confirmare a programărilor active, în scopul creării posibilităţii pentru cetăţeni de anulare a acestora cu 3 zile înainte de data programării, în situaţia în care programarea efectuată nu mai este utilă pentru obţinerea documentului de călătorie. Această măsură are drept scop asigurarea posibilităţii pentru cetăţeni de efectuare a unei programări în intervalele orare vacantate.

Astfel, persoanele care au programări online şi care au depus deja cerere de eliberare a paşaportului sau care nu se mai pot prezenta la depunerea cererilor sunt rugate să anuleze aceste programări, prin accesarea butonului „Anulează programare" din mailul de confirmare.

Totodată, pentru a asigura eliberarea paşapoartelor simple electronice într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluţionării, a unei categorii de solicitări de la structurile de paşapoarte încărcate, la cele cu un aflux mai mic.

"În context, precizăm că „AUTORITATEA EMITENTĂ" este reprezentată de structura de paşapoarte care a soluţionat cererea de eliberare a paşaportului simplu electronic, structură care poate diferi de cea pe a căror rază teritorială solicitanţii au domiciliul sau reşedinţa, fără ca acest aspect să afecteze valabilitatea documentelor de călătorie", arată Direcţia de Paşapoarte.

Conform sursei citate, se fac eforturi pentru menţinerea termenului de soluţionare de 5 zile lucrătoare asumat faţă de cetăţeni (termenul legal fiind 15 zile lucrătoare). În perioada 14-17 iunie, termenul mediu de eliberare a paşaportului simplu electronic, înregistrat la nivel naţional, a fost de 2,68 zile lucrătoare.

Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice/temporare se depun personal în ţară, la oricare serviciu public comunitar de paşapoarte în cadrul programului de lucru cu publicul afişat atât pe site-ul Direcţiei Generale de Paşapoarte (www.pasapoarte.mai.gov.ro, secţiunea „Servicii Publice Comunitare de Paşapoarte"), cât şi pe site-urile instituţiilor prefectului, preponderent în baza programărilor on line efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro.

De asemenea, pentru evitarea deplasării şi supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare de paşapoarte, în vederea ridicării paşaportului simplu electronic, cetăţenii sunt sfătuiţi să solicite, la depunerea cererilor, expedierea documentelor de călătorie prin serviciile de curierat la domiciliul sau reşedinţa titularului (cu suportarea de către aceştia a contravalorii serviciului prestat, respectiv 11,30 lei cu TVA inclus).

"În perioada 01.01-15.06.2022, la nivel naţional, au fost eliberate 1.163.458 documente de călătorie, ceea ce reprezintă o creştere cu 129,07% faţă de anul 2021, respectiv cu 48,28% faţă de anul 2019", precizează sursa menţionată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.