Primarul general al Capitalei afirmă că încă aşteaptă un răspuns după ce i-a prezentat premierului Marcel Ciolacu o listă cu zeci de construcţii despre care consideră că au fost ridicate ilegal, solicitând ca premierul să ceară Inspectoratului de Stat în Construcţii şi Instituţiei Prefectului Capitalei, să ia măsuri în privinţa acestora şi să le conteste.
Primarul Capitalei, Nicuşor Danşi premierul Marcel Ciolacu s-au întâlnit în 19 septembroe şi au discutat despre traficul din Bucureşti, la acel moment, edilul semnalând ilegalităţile din urbanism şi ineficacitatea Inspectoratului de Stat în Construcţii. La rândul său, Marcel Ciolacu a afirmat că, în urma acestei întâlniri, cei doi au construit ceva care duce la o normalitate instituţională.
”Vreau să îi mulţumesc domnului prim-ministru că mi-a făcut această vizită. Am avut o discuţie pe trafic cu două componente. În primul rând, ilegalitatea în urbanism şi construcţii şi ineficacitatea de ani de zile a unor instituţii care sunt în subordinea primului ministru: Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul. Domnul prim-ministru o să vă spună că o să se consulte cu ministrul de Interne şi că ne va da un răspuns la solicitare. Solicitarea concretă este pentru PUZ Sector 2 şi cele 38 de autorizaţii. Solicitarea este ca Inspectoratul să le verifice şi prefectul să le atace în instanţă. Şi am discutat de asemenea de posibilitatea de a finanţa transportul public din Bucureşti, care este soluţia durabilă pe rezolvarea traficului”, a declarat Nicuşor Dan, la finalul întâlnirii cu Marcel Ciolacu, desfăşurată la Primăria Capitalei.
La rândul său, premierul a afirmat că, în urma întâlnirii, cei doi doi au construit ”ceva care duce la o normalitate instituţională”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.