Primarul Capitalei, Gabriela Firea, primarul Braşovului, George Scripcaru şi primarul Constanţei, Decebal Făgădău, au semnat joi un memorandum de cooperare între cele trei oraşe, urmând să înfiinţeze, totodată, o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară în domeniul turismului.
"Practic, ne-am exprimat acordul de a înfiinţa împreună o asociaţie intercomunitară de dezvoltare durabilă, în special pentru domeniile conectivitate, transport şi turism. Specialiştii vor lucra la platforma juridică, vom avea şi un Statut al asociaţiei, care va fi public. Ce ne dorim este să punem în valoare cele mai importante zone turistice ale României: litoralul, muntele şi Capitala. Ştiu că în orice domeniu, punctul nevralgic este transportul. Avem nevoie de infrastructură, domeniu ce poate fi dezvoltat inclusiv prin astfel de parteneriate”, a declarat joi primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Potrivit edilului, prin semnarea acestui memorandum de colaborare şi prin înfiinţarea Asociaţiei, se urmăreşte inclusiv atragerea de fonduri europene pentru proiectele iniţiate în comun.
Cele trei oraşe vor integra Planurile de Mobilitate, de exemplu prin punctele intermodale de transport. O altă modalitate de colaborare se referă la proiecte comune de promovare turistică, prin crearea unor pachete turistice integrate.
"Turiştii care au în vedere un sejur pe litoralul românesc vor avea posibilitatea să viziteze şi obiectivele turistice de la munte şi din Capitală şi, similar, cei care vizitează Braşovul sau Bucureştiul vor avea la dispoziţie informaţii despre celelalte zone”, a spus Firea.
Ea a explicat că în perioada următoare, compania municipală înfiinţată de Primăria Capitalei care are ca domeniu de lucru turismul va pregăti astfel de pachete turistice şi va desfăşura şi o campanie de promovare a lor.
Firea a adăugat că vor urma şi alte colaborări cu alte oraşe.
La rândul său, primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a vorbit despre Anul Centenar şi despre faptul că prin această axă Bucureşti – Braşov – Constanţa, Dobrogea "se va ancora definitiv de patria-mamă”.
"Reuşim, într-un moment important, la 100 de ani de la Marea Unire şi la 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria-mamă, să construim o axă care va ancora definitv Dobrogea de ţară. Am plecat în acest demers de la punctele comune pe care deja le avem. Nu suntem pe un teren arid, avem o fundaţie solidă: avem planurile de mobilitate realizate de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi avem notorietatea zonelor pe care le reprezentăm. Ceea ce se întâmplă astăzi este un lucru firesc şi sper ca, prin indicatorii pe care îi atingem, să mergem către Comisia Europeană, pentru că sunt convins că proiectele pe care le vom genera împreună vor fi apreciate”, a spus el.
Primarul Braşovului, George Scriparu, consideră semnarea acestui memorandum „un pas important”, iar Banca Modială va vedea că se poate lucra în mod direct cu autorităţile locale.
"Cred că este un pas important pe care l-am facut şi Banca Mondială are posibilitatea să vadă că se poate lucra mai bine cu autorităţile locale direct. Am stabilit, împreună, principalul proiect de dezvoltare, care se referă nu numai la nivel local, ci isi propune sa lege orasele intre ele. Dincolo de faptul că ne referim doar la anumite domenii de activitate, cum ar fi turismul, trebuie să înţelegem că turismul fără infrastructură nu e posibil, şi atunci ajungem la mobilitate, la accesibilitate, la ceea ce înseamnă planurile de mobilitate pe care le avem în momentul de faţă structurate, lucrate”, a declarat Scripcaru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.