Garda de Mediu a amendat Primăria Limanu, cu 15.000 de lei, după minivacanţa de Paşte din cauza gunoiului din Vama Veche.
”Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Constanţa au efectuat acţiuni de inspecţie şi control în Vama Veche pentru verificarea măsurilor luate de administraţia locală Limanu după minivacanţa de 1 Mai, privind starea de salubrizare a staţiunii. Urmare a verificărilor efectuate, UAT Limanu a fost sancţionată cu amendă de 15.000 lei pentru nerespectarea obligaţiei legale privind colectarea separată a deşeurilor generate pe raza localităţii şi neasigurarea unei stări corespunzătoare de salubrizare”, a transmis, miercuri, Garda de Mediu.
Sursa citată a precizat că pentru remedierea neregulilor constatate s-au stabilit mai multe măsuri, urmând să se verifice stadiul rezolvării acestora.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Garda de Mediu precizează şi că, în ceea ce priveşte zona de plajă, se colaborează permanent cu inspectorii din cadrul Apelor Române ABA-DL, realizându-se verificări la operatorii de plajă de pe litoral.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.