Primăria Constanţa a anunţat că Memorandumul de finanţare pentru construirea stadionului „Gheorghe Hagi” va fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern şi a precizat că acest proiect are o valoare de aproape 380 de milioane de lei fără TVA.
“Memorandumul de finanţare pentru construcţia stadionului „Gheorghe Hagi” va fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului României. Procedura de achiziţie publică pentru contractarea lucrărilor de execuţie a fost adjudecată, însă contractul nu a putut fi semnat din cauza faptului că obiectivul de investiţii s-a aflat sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 şi a Ordonanţei de Urgenţă nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene”, au transmis vineri, reprezentanţii Primăriei Constanţa.
Potrivit proiectului, noua arenă va avea o capacitate de 18.000 de locuri si va include şi un teren de antrenament pentru fotbal si atletism (pistă cu 6 culoare), cu tribună de circa 1.000 de locuri. De asemenea, va beneficia de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri si platforme), retele de utilităţi, împrejmuire şi zone de parcare pentru jucători si oficialităţi.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În plus faţă de funcţiunile de bază, cu destinaţie sportivă, clădirea stadionului va integra şi o serie de funcţiuni complementare, precum săli de antrenament, centru de conferinţe, spaţiu expoziţional, spaţii administrative, comerciale şi de alimentaţie publică”, a explicat sursa citată.
Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii şi are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind şi cofinanţat de la bugetul local în cuantum de 52.461.127, 96 lei fără TVA.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.