Primăria Capitalei anunţă că a fost definitivat Regulamentul programului "Biciclişti în Bucureşti”, prin care se vor acorda 5.000 de vouchere în valoare nominală de câte 500 de lei, care vor putea fi folosite la achiziţionarea de biciclete sau alte mijloace de transport nepoluante pe două roţi, iar solicitările pentru vouchere pot fi depuse atât la Registratura Municipalităţii, cât şi şi prin e-mail.
Primăria Capitalei a anunţat, luni, că regulamentul şi formularul de înscriere sunt postate pe site-ul municipalităţii, la secţiunea "Biciclişti în Bucureşti”, iar cei interesaţi sunt aşteptaţi să depună cererile la Centrul de Informare şi Documentare pentru Relaţia cu Cetăţenii al Primăriei Capitalei (Registratura generală), până la data de 10 august, programul de lucru cu publicul fiind de luni până vineri, între orele 08.30 – 18.30.
Pot participa la program toţi bucureştenii în vârstă de minimum 18 ani, care au domiciliul sau reşedinţa în Capitală.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ulterior, Primăria Capitalei a anunţat că, dat fiind numărul mare de solicitări de înscriere în programul "Biciclişti în Bucureşti", pentru a se evita supraaglomerarea la depunerea cererilor, a luat decizia ca aceste cereri să poată fi depuse şi prin e-mail, la adresa biciclisti@pmb.ro. Astfel, pentru înscrierea în program este nevoie ca solicitanţii să printeze, să completeze formularul de înscriere care se află pe site-ul www.pmb.ro, la secţiunea „Biciclişti în Bucureşti", să-l semneze, şi să-l trimită scanat, împreună cu cartea de identitate (scanată pe ambele părţi în cazul celor cu vize de reşedinţă). Cererile depuse online vor fi procesate concomitent cu cele depuse fizic, în timpul programului alocat, respectiv cele depuse până la 18.30 vor fi procesate în aceeaşi zi, iar cele sosite după ora 18.30 vor fi procesate a doua zi, începând cu ora 08.30, oră la care se deschid şi ghişeele pentru relaţii cu publicul, susţine Primăria Capitalei.
Conform sursei citate, până la data când se vor termina înscrierile va fi definitivată şi publicată pe site-ul municipallităţii lista magazinelor participante, în care vor putea fi folosite voucherele.
Proiectul "Biciclişti în Bucureşti” a fost aprobat în şedinţa CGMB din 30 iunie, iar prin acesta vor fi acordate 5.000 de vouchere în valoare de 500 de lei cetăţenilor cu vârsta de peste 18 ani şi cu reşedinţa sau domiciliul în Bucureşti care vor să îşi cumpere o bicicletă, simplă sau electrică, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.