Primăria Capitalei a instalat 20 de containere şi corturi anticaniculă în cele mai aglomerate zone din Bucureşti, iar operatorii de salubritate din toate sectoarele sunt obligaţi să intensifice programele de stropit şi să evacueze mai des deşeurile menajere acolo unde este necesar, în condiţiile avertizărilor meteorologice de caniculă.
Astfel, în cadrul campaniei anticaniculă, Primăria Municipiului Bucureşti a achiziţionat zece containere care au fost montate în Piaţa Romană - rond ASE, Piaţa Universităţii - la Spitalul Colţea, Piaţa Moghioroş, Şoseaua Ştefan cel Mare la intersecţia cu strada Barbu Văcărescu, Piaţa Iancului, Piaţa Muncii, Piaţa Crângaşi, Gara de Nord, Piaţa Roma - strada Gabroveni şi strada 11 Iunie - colţ cu Bd..Regina Maria.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Municipiului Bucureşti, containere anticaniculă, care reprezintă o premieră în Capitală, sunt dotate cu canapea medicală, scaune, dozator de apa, trusă medicală de prim-ajutor, tensiometru, stetoscop, consumabile necesare funcţionării corecte (dezinfectanţi, mănuşi de unică folosinţă, cearceafuri de unică folosinţă etc) şi aparat de aer condiţionat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lângă aceste puncte de prim-ajutor sunt amplasate şi toalete ecologice, iar asistenţa medicală la aceste containere este asigurată de personalul medical din cadrul ASSMB.
PMB reaminteşte că în alte zece locuri sunt montate corturi cu personal medical voluntar de la SABIF. AStfel, corturile anticaniculă sunt amplasate în Piaţa Victoriei, Piaţa Română - la metrou, Piaţa Universităţii - la Arhitectură, Piaţa Unirii - bd. Regina Maria, Piaţa Unirii - Magazinul Unirea, Dristor - la metrou, Parcul Herăstrău, Magazinul Bucur Obor, Parcul Carol şi Parcul Cişmigiu.
Totodată, toate spitalele aflate în subordinea municipalităţii sunt pregătite pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor şi pentru a asigura confortul pacienţilor în aceste perioade.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.