Primăria Arad nu reuşeşte de doi ani şi jumătate să încheie un contract pentru salubrizarea stradală a oraşului, pentru că după fiecare licitaţie câştigătorul este contestat de firmele concurente participante, iar municipalitatea a fost nevoită să atribuie direct lucrările de mai multe ori unor societăţi specializate până la încheierea procedurilor. Miercuri, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat atribuirea directă a unui nou contract, procedură aprobată după câteva ore şi de către consilierii locali, ”pentru a se evita crearea de focare de infecţie”.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Arad s-a reunit, miercuri, pentru a aproba împuternicirea primarului, a direcţiilor sale de specialitate şi a Consiliului Local pentru promovarea documentaţiilor şi atribuirea unui contract în mod direct pentru curăţenia stradală, în regim de urgenţă, pentru o perioadă tranzitorie, ”ca urmare a stării potenţial generatoare de situaţie de urgenţă înregistrată la nivelul municipiului”.
Întâlnirea a avut loc după ce, în 1 mai, a expirat contractul de salubrizare stradală, care fusese atribuit, de asemeena, în mod direct, municipalitatea găsindu-se în ”imposibilitatea asigurării continuităţii serviciului în absenţa unui operator desemnat”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Precizăm faptul că procedura de licitaţie publică deschisă pentru încredinţarea serviciului public de salubrizare stradală a debutat în urmă cu doi ani şi jumătate. În tot acest timp, ori de câte ori s-a ajuns în situaţia de a se atribui un contract, ceilalţi competitori au depus contestaţii, astfel că nu s-a putut încheia un contract cu operatorul declarat câştigător. Ultima procedură de licitaţie a fost demarată în luna august a anului trecut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.
Conform sursei citate, ”pentru a se evita crearea de focare de infecţie, dar şi pentru asigurarea unui climat civilizat şi a unui mediu de viaţă sănătos, a fost necesară identificarea posibilităţii încheierii unui nou contract pentru asigurarea serviciului de salubrizare stradală a oraşului”.
”Măsura propusă a fost închierea unui contract pentru o perioadă determintată de 90 de zile, dar nu mai mult de data încheierii contractului prin procedură competitivă, licitaţie publică pentru acord cadru”, a mai declarat Cotrău.
La câteva ore după ce Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat în unanimitate atribuirea curăţeniei stradale fără licitaţie, Consiliului Local s-a întrunit în şedinţă extraordinară şi a adoptat un proiect de hotărâre cu privire la efectuarea demersurilor pentru a se putea asigura continuitatea serviciului.
Pe de altă parte, Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă a decis să transmită un avertisment operatorului care ridică deşeurile menajere în oraş, cerând firmei să ia măsuri ”pentru evitarea focarelor de infecţie generate de deşeurile existente pe străzile din cartierele municipiului Arad, în pubele şi containere”.
Referitor la ridicarea deşeurilor menajere, săptămâna trecută, prefectul judeţului, Florentina Horgea, şi-a anunţat îngrijorarea cu privire la ”posibilitatea izbucnirii de epidemii” în Arad, din cauza ”modului defectuos” în care este gestionată activitatea.
Prefectul a emis, joi, un ordin prin care s-a constituit Grupul de Suport Tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii.
”Din păcate, ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, asupra căreia trebuie să ne concentrăm întreaga atenţie, fiind vorba de sănătatea populaţiei, lucru care nu poate fi lăsat la voia întâmplării”, declarase Florentina Horgea.
Problemele privind gestionarea deşeurilor menajere au apărut în 22 aprilie, după ce o nouă firmă a preluat activitatea în urma unei licitaţii publice. Mii de arădeni au postat pe reţelele de socializare fotografii în care arată cum pe străzi s-au format depozite mari de deşeuri pe lângă containere, care nu au mai fost golite.
Reacţia de nemulţumire a determinat Primăria Arad să trimită Poliţia Locală în controale, operatorul RETIM Ecologic Service SA primind 60 de amenzi însumând aproximativ 64.300 de lei. La acestea s-a adăugat o amendă de 100.000 de lei de la Garda de Mediu şi una de 2.000 de lei de la Direcţia de Sănătate Publică.
Directorul RETIM, Dan Pascu, declarase săptămâna trecută că va aloca mai multe maşini pentru ridicarea gunoiului de la populaţie şi că se va lucra şi în zilele libere, astfel încât la 1 mai în oraş să nu mai existe depozite de deşeuri, însă miercuri problema nu era rezolvată în totalitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.