Prima etapă din procesul de completare şi depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul primar începe luni şi se va încheia în 22 martie
"Părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unităţii de învăţământ în care se doreşte înscrierea copilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Validarea cererii-tip este obligatorie şi se realizează în unitatea de învăţământ în care se doreşte înscrierea, în prezenţa părintelui şi a unui membru al comisiei (cel puţin), zilnic, între orele 8 - 18:00 (luni-vineri)", a anunţat Ministerul Educaţiei.
În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscrişi dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 26 februarie - 20 martie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să instituie, cu caracter informativ, Ziua porţilor deschise, în intervalul 26 februarie - 9 martie. De asemenea, fiecare unitate de învăţământ, trebuie să afişeze numărul de clase pregătitoare care vor funcţiona în anul şcolar 2019-2020.
Aceste informaţii, precum şi circumscripţiile şcolare, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice şi adresele unităţilor/instituţiilor în care se desfăşoară evaluarea psihosomatică trebuie afişate şi pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene/pagina web a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, respectiv pe site-urile unităţilor de învăţământ.
Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate - şcoala de circumscripţie. Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele şcolare vor soluţiona orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar, în interesul educaţional al elevului.
Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ au şi misiunea de a asigura permanent, corect şi cât mai rapid, informarea şi consilierea părinţilor pe tema prevederilor legale şi ale metodologiei de înscriere.
A doua etapă de completare/depunere a cererilor-tip de înscriere este programată între 2 şi 8 aprilie şi se adresează copiilor care nu au fost înscrişi/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcţie de locurile disponibile.
"Reamintim faptul că învăţământul primar este primul ciclu din învăţământul obligatoriu şi cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I - IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este cel puţin egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor", precizează Ministerul Educaţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.