Preşedintele Federaţiei Spiru Haret Marius Nistor a declarat la RFI că probele orale ale Bacalaureatului, care încep luni, sunt în afara legii, întrucât, potrivit Legii educaţiei, examenul poate fi susţinut doar de absolvenţi, iar la acest moment elevii de clasa a XII - a nu pot fi consideraţi absolvenţi. La rândul său, Ministerul Educaţiei invocă în anunţul privind începerea probelor orale ale Bacalaureatului tocmai o prevedere din Legea educaţiei în baza căreia acestea pot fi susţinute în timpul anului şcolar.
Probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2018) sunt programate în perioada 12-22 februarie 2018 şi sunt aşteptaţi să participe cei peste 177.000 de elevi din clasele a XII-a şi a XIII-a, dar şi absolvenţi din promoţiile anterioare. Probele scrise vor avea loc din 25 iunie.
”Examenele sunt în afara legii întrucât Bacalaureatul poate fi susţinut, conform Legii educaţiei, numai de către absolvenţii de liceu. Or, noi în luna februarie nu discutăm în niciun caz de absolvenţi. Este practic în afara legii şi dă posibilitatea oricui să conteste aceste probe”, a afirmat la RFI Marius Nistor.
El mai spune că cele patru probe orale ale examenului de Bacalureat, deşi îi avantajează pe elevi, bulversează programul şcolar din această perioadă.
”Gândiţi-va că, în aceeaşi zi, elevii trebuie să participe şi la competenţe şi, totodată, să îşi facă şi orele de curs. Lucrul este valabil şi pentru cadrele didactice. Va fi un efort formidabil”, afirmă Marius Nistor.
Conform alineatului 2 al articolului 77 din Legea educaţiei naţionale, "elevii care au promovat clasa a XII-a/a XIII-a vor susţine examenul naţional de bacalaureat".
Pe de altă parte, însă, în conunicatul prin care anunţă începerea probelor orale ale examrnului, Ministerul Educaţiei invocă articolul 78 alineatul din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că aceste evaluări pot fi organizate şi se desfăşoară la nivelul unităţii de învăţământ, în timpul anului şcolar, pe parcursul semestrului al II-lea, în faţa unei comisii prezidate de directorul unităţii de învăţământ şi numite prin decizie a inspectorului şcolar general, în condiţiile stabilite de metodologia de examen.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.