Prefectura Arad a deschis o acţiune în instanţă pentru ca statul să obţină dreptul de proprietate şi administrare asupra Palatului Administrativ, monument istoric şi de arhitectură, construit între 1872 – ­1875. Amblele instituţii îşi au sediul în clădire şi deţin documente care le dă dreptul de administrare, Prefectura în baza unui decret din 1990, iar Primăria în baza unei hotărâri de guvern din 2002. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, acuză că se încearcă ”naţionalizarea” unei clădiri-simbol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prefectura Arad a anunţat, luni, că a deschis o acţiune în justiţie ”având ca obiect constatarea dreptului de proprietate publică al statului român şi a dreptului de administrare al Instituţiei Prefectului – Judeţul Arad” asupra Palatului Administrativ, în care îşi are sediul alături de Primăria Arad.

Prefectul judeţului, Florentina Horgea, susţine că ”s-a recurs la acest demers judiciar întrucât stabilirea apartenenţei imobilului nu a putut fi clarificată pe cale administrativă, în pofida demersurilor efectuate în acest sens pe parcursul anilor anteriori”.

Conform sursei citate, există documente care atribuie dreptul de proprietate atât statului român, cât municipiului Arad.

„Intenţia noastră, a Instituţiei Prefectului - Judeţul Arad, este aceea de a clarifica situaţia dublei înregistrări a imobilului în care atât noi, cât şi Primăria Municipiului Arad ne desfăşurăm activitatea, aceasta fiind singura cale prin care proprietatea Palatului Administrativ se poate reglementa. La ora actuală, imobilul este proprietatea statului român în baza Decretului-Lege nr. 30 din 1990, iar Municipiul Arad este proprietarul aceluiaşi imobil în baza H.G. nr. 976 din 2002, privind atestarea domeniului public al Judeţului şi al Municipiului Arad”, afirmă prefectul în comunicat.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a reacţionat într-o conferinţă de presă după anunţul Prefecturii, arătând că se încearcă ”naţionalizarea” clădirii.

„Suntem surprinşi de decizia Guvernului de a ne târî în instanţă cu intenţia de a transfera Primăria Municipiului Arad în domeniul public de interes naţional. Pentru noi este un şoc. Această instituţie datează de zeci şi zeci de ani. Totdeauna a fost considerată de cetăţeni simbolul numărul unu al oraşului, iar azi să vii să ceri naţionalizarea acestei clădiri este o decizie şocantă care arată modul în care astăzi se guvernează la Bucureşti”, a declarat Falcă.

La rândul său, viceprimarul Levente Bognar susţine că există documente care atestă faptul că imobilul este proprietatea municipiului Arad.

„În perioada 1996-2000, în calitate de subprefect al judeţului Arad, am lucrat pe legea proprietăţilor publice, Legea 213 din 1998. Acest act normativ  spunea foarte clar care este proprietatea statului, a judeţului şi proprietăţile autorităţilor locale. La poziţia 260 din Cartea Albă, datată 19 septembrie 2002, regăsim  Primăria Municipiului Arad, anul dării în folosinţă 1875, valoare şi scrie Municipiul Arad”, a spus viceprimarul.

Primarul Gheorghe Falcă a convocat în regim de urgenţă Consiliul Local pentru ziua de marţi, pentru a-i informa pe consilieri cu privire la această situaţie.

Pe acest subiect a avut o reacţie, pe Facebook, şi deputatul de Arad Glad Varga, care cere demiterea prefectului.

”Prefectul Aradului dă dovadă fie de incompetenţă, fie de rea-credinţă. Dacă Guvernul nu ia măsura demiterii prefectului de Arad înseamnă că se află în spatele acestei acţiuni fără precedent asupra patrimoniului municipalităţii arădene (…) Demersul este nu doar absurd, ci şi profund imoral.
Palatul Administrativ a fost ridicat prin credit municipal şi donaţii din partea locuitorilor oraşului. Palatul Administrativ a fost şi este al arădenilor. Demersul prefectului este un atentat la simbolul oraşului, la patrimoniul arădenilor. Este o tentativă de jaf fără scrupule care trebuie sancţionată”, a scris Varga.

Palatul Administrativ este una dintre cele mai reprezentative clădiri ale oraşului, având o arhitectură eclectică. Este monument istoric şi a fost construit între anii 1872 – ­1875, din fonduri exclusiv locale – în mare parte donaţii ale arădenilor, pentru a găzdui primăria oraşului.

Imobilul ocupă un teren de 4.320 metri pătraţi situat la Kilometrul Zero şi are aproximativ o sută de încăperi.

După 1990, municipalitatea a cheltuit mai multe milioane de euro pentru lucrări de restaurare şi modernizare a imobilului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.