Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marţi, că în opinia sa, cheia progresiei în dosarul Schengen va fi o foarte bună cooperare poliţienească, nu numai cu Austria ci şi cu toate statele din jurul României, toţi vecinii României, iar cooperarea poliţienească şi combaterea migraţiei ilegale sunt argumentele cele mai puternice pe lângă cele politico-diplomatice pe care le avem în această discuţie privind Schengen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
MInistrul a declarat la sediul MInisterului de Interne că ”o serie de importante măsuri trebuie luate şi în urmarea deciziei Consiliului European privind accesul României în spaţiul Schengen, cu frontiera aeriană şi frontiera navală”. 
 
”Trebuie puse în practică aceste decizii prin consolidarea mijloacelor noastre de a combate migraţia ilegală şi de a proteja frontiera naţională. De asemenea, trebuie să continuăm măsurile de modernizare a armelor, exista deci un complex de acţiuni pe care noi deja le întreprindem astfel încât la capătul mai multor ani de măsuri susţinute, întreg ansamblul forţelor Ministerul Afacerilor Interne să fie modernizat”, a subliniat Cătălin Predoiu.
 
Întrebat ce măsuri trebuie să ia Românie în perioara următoare, ministrul de Interne a arătat că, pe de o parte, sunt o serie de măsuri care trebuie concertate la nivel european.
 
”Se discută chiar la nivelul Consiliului JAI, acest tip de măsuri, astfel încât procedurile să fie în acord cu ce se întâmplă la ora acesta în spaţiul Schengen, pe frontierele aeriene şi navale. Chestiuni care ţin de la dotări tehnice până la modul de procesare a vizelor. Pe de altă parte, noi trebuie să consolidăm Poliţia de Frontieră şi în termeni de resursă, şi în termeni de proceduri, şi în termeni de cooperare poliţienească, aş vrea să accentuez acest lucru”, a subliniat Predoiu. 

”În opinia mea, cheia progresiei în dosarul Schengen va fi o foarte bună cooperare poliţienească, nu numai cu Austria ci şi cu toate statele din jurul României, toţi vecinii României. Cooperarea poliţienească şi combaterea migraţiei ilegale sunt argumentele cele mai puternice pe lângă cele politico-diplomatice pe care le avem în această discuţie privind Schengen.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.