Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează, vineri, că valorile de trafic au început să se intensifice pe DN 1 Ploieşti – Braşov. Astfel, în zona Comarnic pe sensul de mers Ploiesti către Braşov, este o coloană în miscare de la km 103+500 până la km 107, iar pe sensul de mers Braşov către Ploiesti este trafic intens pe zona centrală.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că valorile de trafic au început să se intensifice pe DN 1 Ploieşti – Braşov, iar situaţia traficului se prezintă astfel: Centura de Vest a Mun. Ploiesti, trafic normal, fără precipitaţii, carosabil umed, Comarnic pe sensul de mers Ploiesti către Braşov, coloană în miscare de la km 103+500 până la km 107, iar pe sensul de mers Braşov către Ploiesti trafic intens pe zona centrală, carosabil uscat, Buşteni, pe sensul de mers Ploiesti către Braşov coloană în mişcare de la km 127 până la km 131, iar pe sensul Braşov către Ploieşti coloană în miscare de la km 138 până la km 131, lapoviţă, carosabil umed. În Judeţul Braşov, pentru a asigura fluenţa traficului, a fost luată măsura devierii (nivel de recomandare) circulaţiei de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, precizează Poliţia Rutieră. Cu aceeaşi oră se aplică şi devierea (nivel de recomandare) de pe DN73A Râşnov – Predeal pe DN73, fie către Braşov şi apoi spre Cheia pe DN1A, fie către Piteşti pe DN73 şi apoi spre Bucureşti pe autostrada A1. Pentru reducerea riscului de implicare în accidente rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare şi să semnalizeze din timp această intenţie, precizează Centrul Infotrafic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.