Directorul general adjunct al Poliţiei Capitalei Radu Gavriş a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). De asemenea, în cazul unui fost inspector la Biroul Vamal-Aeroportul Baia Mare a fost constatată o diferenţă nejustificată între avere şi venituri. ANI a sesizat Parchetul pentru săvârşirea de către un director general al Aeroportului Satu Mare a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, pentru că s-a numit membru, respectiv manager de proiect, în cadrul a două proiecte finanţat din fonduri externe nerambursabile. Un demers similar a fost făcut şi în cazul unui agent de poliţie în cadrul Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu" Slatina, care nu a menţionat în cuprinsul declaraţiilor de avere, contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice şi juridice.
Conform ANI, OPRIŞ MARIUS COSMIN, fost Inspector vamal la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Baia Mare, are o diferenţă nejustificată în cuantum de 812.094 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către OPRIŞ MARIUS COSMIN împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice.
GAVRIŞ RADU EMILIAN, director general adjunct al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât simultan cu deţinerea calităţii de organ de cercetare al poliţiei judiciare, a exercitat şi funcţii remunerate, cu încălcarea prevederilor art. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004, respectiv care nu se încadrează la excepţia impusă de textul legal – funcţii didactice din învăţământul superior.
De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către COSTEA RĂZVAN – DUMITRU a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal. Astfel, întrucât nu a menţionat în cuprinsul declaraţiilor de avere contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice şi juridice.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către PĂTRAŞCU DORIN MIHAI a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal.
”Astfel, persoana evaluată a semnat o serie de decizii prin care a fost desemnat membru în cadrul unui proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile, respectiv manager de proiect în cadrul unui alt proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile. În calitatea de manager de proiect, a beneficiat în anul 2022 de stimulente din bugetul proiectului în cuantum de 14.897 Lei”, precizează ANI.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.