Aproximativ 90% din reţeaua naţională este la standardul de drumuri cu o singură bandă pe sens, ceea ce are impact atât asupra timpului de călătorie, cât şi asupra siguranţei în trafic, au anunţat, duminică, reprezentanţii Poliţiei Române care au finalizat cea de-a şasea ediţie a ”Buletinului siguranţei rutiere”. Documentul analizează fanomenul rutier din anul 2016 şi concluzionează că numărul accidentelor rutiere grave a fost mai mic decât în 2015 cu 13,5%.
Pentru înţelegerea într-o măsură detaliată a fenomenului rutier, astfel încât deciziile din plan operativ să poată fi fundamentate ştiinţific, specialiştii Direcţiei Rutiere şi ai Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Române au întocmit ”Buletinul siguranţei rutiere. Raport anual 2016.”
Aflată la a şasea ediţie anuală, lucrarea cuprinde, pe lângă examinarea contextelor intern şi internaţional, o analiză a accidentelor rutiere grave produse în cursul anului 2016, una comparativă pentru intervalul 2012-2016 şi un capitol referitor la accidentele grave de circulaţie în rândul persoanelor vârstnice.
Una dintre concluziile relevante este că, faţă de anul 2015, în 2016 numărul accidentelor rutiere grave a fost mai mic cu 13,5%.
Parcul de autovehicule din România este cu 26,6% mai mare în anul 2016, comparativ cu anul 2011, iar peste două treimi dintre autoturismele înregistrate în România au peste 10 ani vechime.
”Aproximativ 90% din reţeaua naţională este la standardul de drumuri cu o singură bandă pe sens, ceea ce are impact atât asupra timpului de călătorie, cât şi asupra siguranţei în trafic”, se arată în document.
Potrivit sursei citate, indisciplina pietonilor (traversare neregulamentară a drumului, prezenţa pietonilor pe partea carosabilă sau alte abateri ale pietonilor) şi viteza (neregulamentară sau neadaptată la condiţiile de drum) au fost, în ultimii 5 ani, cele mai frecvente cauze ale accidentelor grave de circulaţie, conducând la producerea a aproximativ 41% dintre acestea.
Pe drumurile naţionale şi judeţene cele mai multe accidente sunt determinate de viteză, în timp ce pe drumurile din interiorul localităţilor, mai ales în cele urbane, indisciplina pietonilor reprezintă principala cauză a accidentelor rutiere.
În ceea ce priveşte accidentele rutiere produse din cauza conducerii sub influenţa alcoolului, acestea au scăzut, în 2016, faţă de 2012, cu 28%. De asemenea, şi numărul accidentelor de circulaţie produse ca urmare a neacordării de prioritate a vehiculelor a scăzut cu 21%, iar numărul celor produse din cauza neasigurării la schimbarea direcţiei de mers a înregistrat o scădere de 20%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.