Meteorologii anunţă că, până marţi dimineaţă, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării se vor semnala ploi şi intensificări ale vântului. Totodată, ei au emis Cod galben de vânt puternic pentru Dobrogra, sudul Moldovei şi cea mai mare parte a Munteniei, în timp ce un alt Cod galben, de ploi însemnate cantitativ, vizează judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, municipiul Bucureşti şi zona joasă a judeţelor Dâmboviţa şi Prahova. La munte, e Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscolite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de duminică, de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, aceasta vizând precipitaţii moderate cantitativ, intensificări ale vântului.

”În intervalul menţionat, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării va ploua, dar pe arii în general restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1.000 m va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Se vor acumula cantităţi de 10...20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp”, a transmis ANM.

Duminică, vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze în general de 40...50 km/h.

Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă de duminică, de la ora 10.00, până luni, la aceeaşi oră, în Dobrogea, sudul Moldovei şi cea mai mare parte a Munteniei. Aici, local şi temporar vântul va avea viteze la rafală de 50...65 km/h.

Un alt Cod galben, de ploi însemnate cantitativ, este în vigoare duminică, între orele 10.00 şi 23.00, în judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, municipiul Bucureşti şi zona joasă de relief a judeţelor Dâmboviţa şi Prahova. Aici, va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula 20...25 l/mp şi izolat peste 30 l/mp.

Meteorologii au emis un Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscolite, valabil de duminică, de la ora 10.00, până luni, la aceeaşi oră, în zona de munte a judeţelor Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa, Argeş şi Vâlcea.

”În intervalul menţionat, în zona de munte a judeţelor Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa, Argeş şi Vâlcea, mai ales la altitudini de peste 1.000 m, temporar ninsorile vor fi intense şi viscolite (viteze ale vântului de 40...55 km/h) şi se va depune strat de zăpadă, local de peste 10...20 cm”, a transmis ANM.

În zona municipiului Bucureşti, de duminică, de la ora 12.00, până luni, la ora 8.00, vremea va fi rece. Cerul va fi noros şi temporar va ploua (se vor acumula cantităţi de apă de 15...20 l/mp). Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare (viteze la rafală de 40...50 km/h). Temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă de 3...4 grade.

De luni dimineaţă până marţi, la ora 10.00, vremea se va menţine rece. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, iar spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 1...3 grade.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.