Inspectorii sanitari veterinari au descoperit 250 de kilograme de caise şi 2.280 de nectarine importate din Turcia, care conţineau pesticide peste limita admisă, a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În perioada 5 - 11 mai au fost controlate 346 de transporturi de legume şi fructe provenite din ţări care nu sunt membre ale Uniunii Europene, din care au fost prelevate 46 de probe.

Potrivit ANSVSA, la două dintre acestea, rezultatele analizelor au arătat depăşiri ale limitei maxime admise, restul probelor având rezultate conforme.

"În prima situaţie, facem referire la o cantitate de 250 de kg de caise, la care, buletinul de analiză a arătat o depăşire a limitei maxime admise pentru fungicidul kresoxim-metyl. La data controlului, inspectorii ANSVSA au constatat că 171 de kg din acest lot fuseseră comercializate", a precizat autoritatea.

Celelale fructe au fost găsite în depozitul firmei "în stare avansată de depreciere" şi au fost distruse.

Kresoxim-metyl este un fungicid utilizat pentru controlul rapănului (scab) şi a altor boli fungice la culturi precum cele ale sfeclei de zahăr şi fructelor.

"În ceea ce priveşte nectarinele, probele au fost prelevate dintr-un lot, în cantitate de 2.280 de kg. Rezultatele analizelor au indicat o depăşire a limitei maxime admise pentru acelaşi fungicid", a precizat ANSVSA.

În prezent, firma care a importat nectarinele este în curs de retragere a fructelor din acest lot, sub supravegherea inspectorilor ANSVSA.

Autoritatea precizează, totuşi, că atât pentru proba prelevată din lotul de caise, cât şi pentru cea prelevată din lotul de nectarine, "depăşirea limitelor maxime înregistrată nu produce efecte toxice acute în cazul unui consum ocazional, dar poate afecta sănătatea, în urma unui consum îndelungat a unor cantităţi mari de produs contaminat".

În ultimele săptămâni, în România au fost descoperite cantităţi mari de produse alimentare importate din alte state europene şi care puneau în pericol sănătatea consumatorilor români.

Luna aceasta, inspectorii ANSVSA au depistat salmonella în carne de pasăre provenită din Polonia şi 23 de tone de peşte cu viermi care au fost aduse din Spania în România.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică la Pro TV, că acţiunile din ultima perioadă ale ANSVSA arată că autoritatea funcţionează corect după schimbarea conducerii.

În 26 aprilie, în funcţia de preşedinte al ANSVSA a fost numit Radu Roatiş Cheţan, în locul lui Andrei Butaru. Roatiş Cheţan s-a mai aflat la conducerea ANSVSA, el fiind retras din funcţie în mai 2012, de către premierul de atunci Victor Ponta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.