Peste 91% dintre sindicaliştii Sanitas care au participat la un sondaj susţin ideea de grevă generală în Sănătate şi Asistenţă socială, iar aproape jumătate dintre aceştia sunt dispuşi să iasă în stradă.
Sanitas anunţă, luni, că a realizat un sondaj în perioada premergătoare protestelor din 6-8 februarie, pentru a vedea care este opinia angajaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială privind modurile de acţiune ale Federaţiei.
”În condiţiile în care actualul Guvern: continuă să sub-finanţeze cele două sectoare publice; nu pune în aplicare actuala lege a salarizării pentru angajaţii din cele două domenii, a carei scadenţă era anul 2022; ţine noul proiect de lege, asumat prin PNRR, ”la secret” şi nu consultă partenerii sociali, cum ar trebui să reacţioneze organizaţiile sindicale?”, a fost întrebarea la care au răspuns sindicaliştii.
Potrivit Federaţiei, sondajul a permis răspunsuri multiple, iar răspunsurile centralizate arată că ”nemulţumirile membrilor sunt atât de mari, încât 91% dintre răspunsuri susţin inclusiv ideea de grevă generală în Sănătate şi Asistenţă socială”.
• 46,5% dintre sindicalişti sunt de acord cu participarea la proteste de stradă;
• 44,8% dintre răspunsuri recomandă participarea Sanitas la negocieri cu guvernanţii.
• Numai 3,7% mai cred în efectul protestelor exprimate exclusiv online.
Mii de sindicalişti Sanitas au protestat, în perioada 6-8 febriarie în Capitală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...