Federaţia Sanitas a decis demararea acţiunilor de protest şi anunţă, joi, că, timp de trei zile, sindicaliştii vor picheta sediul Guvernului. Revendicările sinjdicaliştilor ţin de majorarea salariilor, asigurarea unei finanţări corespunzătoare domeniului sanitar şi demararea dialogului social pe tema noii legi a salarizării.
”Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS întrunit miercuri, 1 februarie 2023, a decis calendarul acţiunilor de protest anunţate încă de acum două săptămâni. În zilele de 6, 7 şi 8 februarie 2023, în intervalul orar 10.00 – 14.00, membrii SANITAS vor fi în Piaţa Victoriei pentru a cere public guvernanţilor să-şi respecte obligaţiile legale faţă de angajaţii din SĂNĂTATE şi din ASISTENŢĂ SOCIALĂ”, au transmis, joi, sindicaliştii Sanitas, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, ”atât timp cât cei aflaţi la putere ignoră nevoile reale ale celor două domenii, regulile elementare ale dialogului social şi drepturile lucrătorilor, SANITAS va protesta folosind toate formele şi instrumentele legale, inclusiv deschiderea conflictului colectiv de muncă la nivel de sector”.
Revendicările Federaţiei SANITAS din România sunt:
- Creşterea veniturilor tuturor salariaţilor din SĂNĂTATE şi ASISTENŢĂ SOCIALĂ cu un procent de minim 15%, pentru acoperirea inflaţiei.
- Declanşarea, de urgenţă, a negocierilor între Guvernul României şi partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice.
- Asigurarea unei finanţări corecte şi suficiente pentru instituţiile medicale şi de asistenţă socială.
”Seria acţiunilor de protest pe care SANITAS o deschide săptămâna viitoare va continua până la soluţionarea revendicărilor şi la îmbunătăţirea semnificativă a situaţiei membrilor noştri de sindicat”, au mai precizat sindicaliştii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.