Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, marţi, că peste 85.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, în cursul zilei fiind administrate primele 45 de doze de vaccin Johnson & Johnson. De la ultima raportare au fost semnalate 41 de reacţii adverse, alte 145 fiind în curs de investigare.
Potrivit CNCAV, 85.604 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 70.093 cu Pfizer, 6.972 cu Moderna, 8.494 cu AstraZeneca şi 45 cu Johnson & Johnson.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 3.411.328. Dintre acestea, 2.676.436 de persoane au primit vaccinul Pfizer, 310.062 pe cel de la Moderna, 424.785 pe cel produs de AstraZeneca şi 45 pe cel Johnson & Johnson.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 41 de reacţii adverse, din care 25 la Pfizer, 11 la Moderna, 5 la AstraZeneca. Nicio reacţie adversă nu a fost semnalată la persoanele vaccinate cu Johnson & Johnson.
"Menţionăm că 145 reacţii adverse sunt în curs de investigare", a transmis CNCAV.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.