Peste 10.000 de oameni au asistat la festivităţile de Ziua Marinei care au avut loc, marţi, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa. La ceremonii au asistat şi şeful statului, Klaus Iohannis, dar şi mai mulţi miniştri, şefii de armă din Armata Română, dar şi autorităţi locale, iar pentru prima dată la manifestările de Ziua Marinei au luat parte, în cadrul exerciţiului demonstrativ al Forţelor Navale, şi două avioane Typhoon ale forţelor aeriene britanice.
Manifestările au început la ora 10.00, cu sosirea preşedintelui Klaus Iohannis, care a fost aşteptat de către ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, de şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, şi de şeful Statului Major al Forţelor Navale, Alexandru Mîrşu, urmând intonarea Imnului de stat şi înălţarea celui mai mare drapel de la malul Mării Negre, pe catargul de pe faleză.
Au urmat alocuţiunile oficialilor prezenţi şi ceremonialul religios, concomitent cu depunerea de ancore de flori pe mare. Zeul Neptun a sosit din larg, în timp ce navele au pus în funcţiune mijloacele de semnalizare acustică, iar pe digul din Portul Tomis a avut loc un spectacol de efecte pirotehnice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În jurul orei 11.00, au început exerciţiile demonstrative ale Forţelor Navale, care au fost deschise de elicopterul Puma Naval şi de cinci paraşutişti militari lansaţi de la înălţime, care au purtat drapelele României, NATO şi UE.
Au urmat parada remorcherelor multifuncţionale "Voinicul", "Vânjosul" şi "Vârtosul" şi salturile scafandrilor de la Forţele Speciale, din două elicoptere Puma Naval şi din două ambarcaţiuni rapide. Apoi, şase avioane de vânătoare au trecut pe deasupra dispozitivului de nave şi au executat o simulare de atac cu bombe. Printre acestea, pentru prima dată la manifestările de Ziua Marinei au fost şi două avioane Typhoon.
În cadrul ceremoniilor a avut loc şi un exerciţiu de căutare şi atac submarin inamic, rolurile principale fiind deţinute de un avion de cercetare P8 Posseidon al SUA şi un elicopter Puma Naval, iar cel din urmă a avut rolul de a identifica un submarin şi de a lansa o geamandură reactivă hidroacustică. Momentul a inclus şi lansarea unei torpile împotriva submarinului de la bordul unei corvete, iar explozia a fost marcată de o salbă de bombe reactive.
Cei prezenţi au putut asista şi la un exerciţiu de respingere a desantului maritim, care a inclus zece bărci de asalt ale infanteriei marine, ce s-au deplasat dinspre larg spre faleză şi au executat atacul, aeronave F16 şi elicoptere Puma Naval, care au simulat atacul grupării navelor fluviale, dar şi un monitor şi o vedetă blindată, ce au respins atacul aviaţiei inamice şi asaltul.
De asemenea, navele Gărzii de Coastă au desfăşurat un exerciţiu de combatere a imigraţiei ilegale pe mare, apoi a avut loc salutul cu trei elicoptere Puma Naval, simultan cu defilarea navelor şi salutul final. După defilarea navelor, dintr-o ambarcaţiune rapidă au fost lansaţi la apă patru scafandri de luptă, care au fost recuperaţi de un elicopter Puma Naval prin procedeul RIG-ROPE, iar în timpul zborului scafandrii au salutat publicul. După acest moment, a avut loc trecerea aviaţiei civile, simultan cu defilarea velierelor.
Peste 3.000 de militari au luat parte la demonstraţii.
Preşedintele a asistat la ceremonii până după ora 12.00, când s-au încheiat manifestările din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa. La coborârea pe faleză, preşedintele a salutat mai multe persoane, după ce a fost strigat din mulţime. El a vorbit şi cu o fetiţă şi s-a fotografiat cu mai mulţi turişti.
"Aţi asistat la discursul meu, care a fost un simplu şi mare La mulţi ani", le-a spus jurnaliştilor preşedintele Klaus Iohannis.
În debutul festivităţilor prilejuite de Ziua Marinei, preşedintele Klaus Iohannis a spus că România are nevoie de dotări moderne în Apărate, deoarece un stat nu poate fi cu adevărat puternic dacă nu îşi poate garanta securitatea. El a adresat şi un mesaj militarilor, cărora le-a spus că eforturile şi sacrificiile lor sunt recunoscute de români, iar ei sunt preţuiţi.
Iohannis a afirmat că ceremonia se desfăşoară într-o zonă cu o importanţă strategică deosebită din punct de vedere militar, politic, economic, cultural şi social, cum este zona Mării Negre, iar datoria autorităţilor este de a transforma întregul potenţial al acestei regiuni în avantaje reale pentru România.
"În arealul Mării Negre ne confruntăm cu provocări de securitate din ce în ce mai complexe şi mai volatile, precum şi cu un grad sporit de impredictibilitate şi incertitudine. (...) România îşi asumă şi mai activ profilul de stat puternic şi de actor regional relevant. Suntem un pilon de stabilitate şi furnizor de securitate în regiune. Depunem eforturi consistente pentru ca rolul Mării Negre şi importanţa sa strategică să fie recunoscute la nivelul NATO şi al Uniunii Europene", a spus Iohannis.
El a vorbit şi despre alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, dar şi despre viitoarele achiziţii ale MApN, care vor creşte profilul României şi îi vor asigura securitatea.
La manifestările organizate pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa au asistat peste 10.000 de oameni, potrivit forţelor de ordine.
După ceremoniile de pe faleză, în Portul Tomis au început jocurile marinăreşti.
Evenimentele prilejuite de Ziua Marinei vor continua seara, de la ora 20.00, Muzica Militară a Forţelor Navale urmând să susţină un concert extraordinar pe faleza Cazinoului, iar navele din dispozitiv vor aprinde pavoazul electric.
Seara se va încheia cu retragerea cu torţe a marinarilor militari, de la ora 22.00, pe itinerariul: Vraja Mării - Comandamentul Flotei - Piaţa Ovidiu - Prefectura Constanţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.