Peste 10.000 de manifestanţi au ajuns, sâmbătă seară, în faţa sediului PSD Constanţa, ei scandând “Hoţii, hoţii” şi având pancarte pe care scria: “Pentru ţară şi popor Dragnea fă-te scriitor”, “Dragnea eu te-aş întreba unde e Târgoviştea ? Iordache: Altă întrebare”, unul dintre manifestanţi care s-a declarat votant PSD spunând că va ieşi în stradă până când Dragnea va demisiona din partid, iar Sorin Grindeanu şi Florin Iordache din Guvern.
Peste 3.000 de oamenii au plecat de pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa, iar numărul acestora a crescut constant, astfel că în faţa sediului PSD au ajuns peste 10.000 de oameni.
Ei au foarte multe steaguri tricolore, vuvuzele şi fluiere cu ajutorul cărora îşi manifestă nemulţumirea faţă coaliţia de guvernământ. Manifestanţii au pancarte pe care scrie “Pentru ţară şi popor Dragnea fă-te scriitor”, “Dragnea eu te-aş întreba unde e Târgoviştea ? Iordache: Altă întrebare”, “Am picat examene să dăm jos hoţiile” şi scandează “Hoţii, hoţii”, “DNA să vină să vă ia”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Unul dintre protestatari, care s-a declarat votant social-democrat, susţine că nu va renunţa la proteste chiar dacă Guvernul a anunţat retragarea ordonanţei controversate şi că va ieşi în stradă până când Liviu Dragnea va pleca din partid şi până când Sorin Grindeanu şi Florin Iordache vor părăsi Executivul.
El a mai spus că doreşte ca PSD să formeze un alt guvern cu care să-şi ducă la îndeplinire promisiunile electorale, dar din acesta să nu facă parte Dragnea, Grindeanu şi Iordache.
Oamenii continuă marşul, iar pe parcurs alţi manifestanţi li se alătură.
La ora transmiterii acestei ştiri, coloana de protestatari se află pe bulevardul Tomis, apropiindu-se de Prefectură, punctul final al manifestaţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.