Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj cu ocazia Duminicii Femeilor creştine, iniţiativă prin care este evidenţiată importanţa lucrării misionare a femeilor în viaţa Bisericii şi a societăţii româneşti. În mesaj a fost remarcată îndeosebi activitatea femeilor creştine care sunt cadre medicale.
Îna treia duminică după Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă face pomenirea Femeilor Mironosiţe, ca mărturisitoare ale Învierii lui Hristos.
„Sfintele Femei Mironosiţe reprezintă icoana tuturor femeilor evlavioase din Biserica lui Hristos, întrucât ele au deschis calea mărturisirii credinţei în Învierea Domnului pentru toate femeile dreptmăritoare: de la sfinte muceniţe, sfinte cuvioase, sfinte împărătese şi până la toate mamele creştine, care nasc şi cresc copiii în credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni”, a transmis Patriarhul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin Hotărârea nr. 4.014 din 22 iulie 2020, a declarat a treia Duminică după Paşti ca fiind Duminica Femeilor creştine.
„Această iniţiativă de apreciere a credinţiei şi curajului femeilor creştine evidenţiază importanţa lucrării misionare a femeilor în viaţa Bisericii şi a societăţii româneşti. În acest sens, menţionăm: naşterea şi creşterea copiilor în credinţa creştină dreptmăritoare; catehizarea copiilor - în calitate de bunici, mame, soţii, surori (în familie); educaţia religioasă şi teologică a copiilor şi tinerilor - ca profesoare de religie, preotese, educatoare, învăţătoare şi cadre didactice de specialitate (în grădiniţe, şcoli, licee şi universităţi); activităţi social-filantropice (la nivel de parohii şi mănăstiri, în cămine de bătrâni, orfelinate, centre sociale); desfăşurarea de activităţi medicale, de asistenţă socială şi de voluntariat - în calitate de medici, asistente şi infirmiere (în unităţi medicale: spitale, policlinici, dispensare, farmacii, centre de tratare şi recuperare); derularea de activităţi mass-media şi jurnalism creştin (Ziarul Lumina, Trinitas TV, Radio Trinitas şi alte instituţii media); activitatea în instituţii de administraţie publică, arte, cultură, armată, justiţie, agricultură, industrie, comerţ, cercetare ştiinţifică, contribuind, astfel, la bunul mers al vieţii eclesiale şi sociale”.
Totodată, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte Ziua Naţională a Familiei în Duminica cea mai apropiată de 15 mai, ca fiind Duminica Familiei creştine, ocrotită de Sfântul Apostol Andronic şi soţia sa, Iunia (pomeniţi în ziua de 17 mai). Ei au propovăduit Evanghelia lui Hristos străbunilor noştri traci, în regiunea Panoniei, adică în apropierea graniţelor României de azi.
În contextul anului 2021, proclamat în Patriarhia Română ca An omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi An comemorativ al celor adormiţi în Domnul, ne aducem aminte cu apreciere şi recunoştinţă de toate femeile creştine care au mărturisit prin viaţa lor credinţa în Domnul Hristos, Cel răstignit şi înviat, atât în România, cât şi în afara României printre românii din vecinătatea României şi din diaspora română.
În lupta cu pandemia prezentă, „apreciem îndeosebi activitatea femeilor creştine care sunt cadre medicale (medici, asistente şi infirmiere). Acestea cultivă iubirea milostivă faţă de oamenii suferinzi aflaţi în spitale, ostenindu-se cu atenţie şi răbdare pentru tratarea şi vindecarea celor afectaţi de Covid-19, dar şi de alte boli”, a mai transmis Patriarhul.
Mesajul Patriarhului Daniel vine la o săptămână după ce Arhiepiscopul Tomisului Teodosie a afirmat că nu reprezintă discriminare faptul că femeia nu are roluri importante în Biserică, aşa cum are bărbatul, deoarece aceasta este condiţia ei şi că femeia „nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale”. ”Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă”, susţinea arhiepiscopul Tomisului. Afirmaţiile lui au stârnit critici, şi chiar o sesizare a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înalt Prea Sfinţitul Calinic Argeşeanul, a subliniat ulterior rolul importat al femeii, pe care a numit-o „fiinţă dumnezeiască", „minune" şi „dar al lui Dumnezeu", afirmând că „nu ne este îngăduit s-o considerăm obiect de batjocură". Într-o postare cu titlul „Femeia, Înger pe pământ!", înaltul prelat face referire la „curajul, credinţa şi dragostea manifestată pentru Iisus Învăţătorul" de către femei şi arată că „Sfântul Apostol Pavel spulberă pentru totdeauna mentalitatea din bătrâne veacuri, că femeia ar fi inegală bărbatului".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.