Premierul Ludovic Orban anunţă că va exista ”în timp” o sancţiune pentru cei care nu vor respecta regula privind obligativitatea purtării măştii după data de 15 mai, el spunând că oamenii trebuie să se obişnuiască să poate masca de protecţie, iar angajatori să le asigure salariaţilor.
”Cu siguranţă va exista în timp o sancţiune, dar cred că lucrurile trebuie să se dezvolte gradual, nu trebuie să ne apucăm să sancţionăm oamenii. Trebuie ca oamenii să se obişnuiască cu purtatul măştii şi angajatori să asigure măşti pentru personal”, a afirmat Ludovic Orban luni seară, la Digi 24.
Orban a precizat că majoritatea oamenilor au fost corecţi şi au respectat regulile, dar trebuie să existe şi modalităţi de a-i sancţiona pe cei care, nerespectând regulile, afectează şi sănătatea celorlalţi nu doar pe a lor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Orban a spus că autorităţile au făcut demersuri pentru a se asigura că există măşti de protecţie pe piaţă şi că nu se aşteaptă la nevoia unei intervenţii din partea autorităţilor privind preţurile la care aceste măşti vor fi comercializate.
”Nu cred că va fi necesar controlul preţurilor. Noi am căutat să dăm drumul producţiei de măşti chirurgicale, cu trei pliuiri, acelea oferă protecţie de 80 la sută. Deja avem 23 de producători autorizaţi care au crescut capacitatea de producţie zilnică. Ne-am organizat ca pe lângă importurile care se fac de către companiile private să asigurăm pătrunderea pe piaţă a unei cantităţi care să asigure satisfacerea cererii de măşti care va exista după data de 15”, a mai declarat premierul.
Orban a mai afirmat că şi Ministerul Educaţiei va cumpăra măşti pentru a asigura în unităţile şcolare elevilor care vor da examenele naţionale.
Purtarea măştii în spaţiile publice închide devine obligatorie din 15 mai.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.