Potrivit unui mesaj intern al preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din Educaţie, Marius Nistor, transmis pe grupurile membrilor de sindicat din educaţie, Guvernul a venit sâmbătă seara cu o nouă ofertă pentru sindicate, şi anume majorarea cu 25% a salariilor. Condiţia pusă de Executiv sindicatelor ar fi ca acestea să anunţe duminică, la ora 9.00, la sediul Guvernului, încetarea conflictului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Bună seara! Acum 5 minute ni s-a transmis din partea Guvernului că solicitările de mai sus sunt acceptate. Adică 25% creşterea salarială. 1500 anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar pâna în 2027, 500 de lei, anual, pentru personalul nedidactic, până în 2027. 50% prima tranşă din noua grilă, de la 1 ian 2024. Condiţia este de a fi mâine la ora 9 la Guvern pentru a anunţa încheierea conflictului. Rog consultaţi colegii rapid şi ne comunicaţi în această seară”, se arată în mesajul transmis pe grupurile sindicaliştilor.

Anterior, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, le-a precizat sâmbătă jurnaliştilor că greva din educaţie continuă.

Guvernul a propus, în cadrul discuţiilor de vineri, o majorare salarială de 45% din creşterile stipulate în grilele de salarizare, majorare acordată de anul viitor, dar şi un bonus anual de 1.500 de lei, acordat din fonduri europene până în anul 2027.

Sindicatele au precizat atunci că urmează să se consulte cu membrii de sindicat şi să dea un răspuns.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.